
Politică
Însănătoșirea lui Alexei Navalnîi, noua durere de cap a Kremlinului
navalny.jpg

Ceea ce nimeni nu a așteptat, și mai ales, nimeni nu și-a dorit la Kremlin, s-a întâmplat iată în ultima săptămână : Alexei Navalnîi, principalul lider al opoziței din Rusia, revine în spațiul public intenațional și, bineînțeles, rusesc. Aflându-se în Germania, acolo unde se află la tratament după otrăvirea din Rusia în luna august, acum sub protecția cancelarului Angela Merkel și, deci, a statului german, Navalnîi a acordat două interviuri în egală măsură curajoase și provocatoare pentru Kremlin. Navalnîi l-a acuzat pe Vladimir Putin, nici mai mult, nici mai puțin, decât de otrăvirea sa cu agentul neuroparalizant Noviciok.
Dar să le luam pe rând, începând cu starea fizică și psiho-somatică a liderului de opoziție rus. Mai întâi de toate, trebuie spus că în ultimul interviu televizat Navalnîi a dat dovadă de capacități fizice și intelectuale remarcabile pentru oricine își revine din comă profundă de trei săptămâni, urmat de efectul dublu malign atât al substanței otrăvitoare care i-a fost administrată, cât și a medicamentelor folosite pentru a-l salva. Navalnîi a declarat că cel mai probabil convalescența sa va dura încă câteva luni, și a promis că săptămâna viitoare va reveni cu o demonstrație de jonglare în public pentru a arăta cât de bine și-a revenit din punct de vedere fizic. Așadar, déjà o veste foarte proastă pentru Kremlin, care și-ar fi dorit demult ca lui Navalnîi să i se cânte prohodul.
În ambele interviuri, Navalnîi a explicat, de asemenea, de ce îl consideră pe Putin principalul responsabil de atentatul asupra vieții sale. Liderul de opoziție rus a confirmat atât existența unui întreg departament de urmărire a sa și a familiei sale de către FSB, adică principalul serviciu secret rus cu un deparatement special format de sute de agenți ce au în fișa postului activități exclusiv legate de urmărirea vieții lui Navalnîi și a organizației sale, cât și a capacității logistice și umane necesare pentru producerea, stocarea, și utilizarea sancționată la nivel de stat a substanței otrăvitoare Noviciok. Din explicațiile oferite de Alexei Navalnîi reiese că trei persoane în Rusia ar avea dreptul să sancționeze utilizarea acestei substanțe ca armă chimică în sistemul hiper-militarizat din Rusia: primul este Vladimir Putin, iar ceilalți doi sunt șefii serviciului de informații interne, adică FSB și cel al serviciului de contra-spionaj SVR. Cei din urmă însă, nu ar fi putut da ordinul operațiunii de asasinare a lui Navalnîi cu agentul Noviciok fără cunoștința președintelui Putin.
Declarațiile lui Navalnîi au urcat foarte multa miza asupra rolului său de lider ce i se opune lui Putin și regimului pe care l-a construit în ultimele două decenii. Navalnîi a declarat că nu concepe să nu revină în Rusia unde va continua cu aceeași convingere activitatea sa politică și ca activist în domeniul combaterii corupției. Ceea ce pare și mai provocator este faptul că în interviul de ieri, jurnalistul Iurii Dudi l-a proiectat la nivel retoric pe Navalnîi ca viitor prezidențiabil capabil să-l conteste pe Putin, iar Navalnîi nu a respins acest scenariu. Dată fiind notorietatea lui Navalnîi în Rusia, și, iată, după această otrăvire, și la nivel global, un coșmar mai mare nu și-ar fi imaginat nimeni la Kremlin atunci când era ordonată operațiunea de eliminare fizică a lui Navalnîi.
Anul viitor, în septembrie, vor avea loc alegeri parlamentare în Rusia, iar rolul lui Alexei Navalnîi va fi crucial pentru ruperea monopolului asupra puterii partidului lui Vladimir Putin ”Rusia Unită”. Având în vedere convalescența rapidă a acestuia, putem presupune că până cel târziu în primăvara lui 2021 acesta va reveni în Rusia. Iar cu această ocazie, foarte mulți cunoscători ai regimului lui Putin își pun întrebarea ”Alexei Navalnîi, încotro?”. Va mai îndrăzni regimul Putin să încerce încă o dată să îl asasineze? Îl va lăsa să revină în Rusia ? Deocamdată sunt întrebări fără răspuns, în timp ce Navlanîi promite să continue în același registru energic care l-a consacrat déjà.