Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Europa Plus: Turcia acuzată că se amestecă în conflictul din Nagorno-Karabakh

tancuri_armenia.jpg

Tancuri armene capturate de Azerbaidjan, 6 octombrie 2020
Image source: 
Ministerul apărării din Azerbaidjan / mod.gov.az

* Armenia atrage atenția la Washington că Turcia sprijină Azerbaidjanul în conflictul militar care a reizbucnit în Nagorno-Karabakh, în timp ce Azerbaidjanul se plânge reprezentantului UE pentru Caucazul de Sud, că Armenia forțează mâna la masa negocierilor. Cele două părți se acuză reciproc de atacuri militare neprovocate;

* În acest timp, în Turcia s-a înființat primul barou alternativ pe baza controversatei legislații privind barourile multiple. Instituția e condusă de o femeie care poartă voal;

* Rusia spune că nu comentează declarațiile lui Joe Biden potrivit cărora Trump este „cățelușul lui Putin” ca să nu se interpreteze;

* Zeci de medici ucrainieni își dau demisia din spitale, epuizați de coronavirus.

„Trebuie să folosim toate mijloacele pentru a ne proteja,” este declarația primului ministru al Republicii Armenia pentru ziarul The Washington Post, citat de www.1lurer.am.

Premierul a mers la Washington pentru a vorbi despre recenta escaladare a conflictului dintre Armenia și Azerbaidjan în care au fost implicate forțe armate.

Nikol Pashinyan spune că Azerbaidjanul a declanșat ostilitățile în Nagorno-Karabakh, regiune cu populație majoritar armeană, recunoscută de jure ca parte a Azerbaidjanului, dar guvernată de facto independent, sub numele de Rebublica Artsakhia. Premierul armean s-a referit și la ajutorul acordat de Turcia țării inamice.

„În timpul interviului, prim-ministrul Republicii Armenia și-a exprimat teama că Turcia și Armenia vor fi implicate într-un război la scară mai mare,” relatează publicația armeană.

Pashinyan a spus că Turcia „crează instabilitate în țările vecine, în partea de Est a Mediteranei, în Orientul Mijlociu și, acum, în Caucazul de Sud". „Este o amenințare în creștere pentru securitatea globală”. El a spus că Turcia a asistat Azerbaidjanul cu drone și mercenari de când conflictul s-a reluat.

Statele Unite, Rusia, Franța și Germania îndeamnă părțile să treacă la diplomație.  

 

Azerbaidjan: Armenia ne-a atacat ca să împlice părți terțe în conflict

Președintele azer, Ilham Aliyev, l-a primit săpămâna trecută, pe 25 septembrie, pe reprezentantul special al UE pentru Caucazul de Sud, Toivo Klaar, scrie ona.az, care citează declarațiile celor doi oficiali.

„S-au schimbat multe în regiune de la ultima noastră întâlnire din februarie. Din păcate, ea nu a devenit un loc mai sigur. Acest lucru se datorează, în principal, provocărilor militare continue ale Armeniei împotriva Azerbaidjanului. Cel mai agresiv pas a fost făcut de Armenia pe 12 iulie. Au folosit artilerie pentru a doborî pozițiile noastre militare și satele noastre. Drept urmare, au existat victime în rândul militarilor și un civil a fost ucis.

(..) Scopul atacurilor din iulie, după cum am spus, a fost în primul rând ocuparea de noi teritorii din Azerbaidjan și, apoi, câștigarea unei poziții mai puternice la masa negocierilor. Al doilea motiv a fost să distragă atenția poporului armean de la problemele interne. Un alt motiv, cred, a fost să implice părți terțe în conflict. Imediat după înfrângere, au apelat la Organizația Tratatului de Securitate Colectivă pentru ajutor,” a declarat președintele azer.

„Multe evenimente deranjante au avut loc în ultimele luni. Uniunea Europeană este foarte interesată de securitate, stabilitate și pace în Caucazul de Sud. La rândul meu, sunt aici pentru a afla cum este situația,” a declarat oficialul european, potrivit publicației azere.

 

O femeie care poartă voal este președinta primului barou alternativ din Istanbul

În Istanbul s-a deschis un nou barou de avocați, Baroul numarul 2, în temeiul noii legislații privind barourile multiple, aflăm din www.iha.com.tr.

Această legislație este contestată de adversarii puterii, care consideră că barourile multiple slăbesc, de fapt, puterea avocaților. Președinta instituției nou înființate este o avocată pe nume Gönül Yıldız care poartă voal. Tocmai acest din urmă detaliu este comentat de jurnaliștii turci care scriu:

„Faptul că o femeie care poartă voalul islamic a devenit președinta unui barou amintește de afișele din baroul din Istanbul din 2011, (care avertizau, n.r.) că femeile cu voal nu au voie să intre în instituție.”

„Ne-au blocat între credința noastră și profesia pe care vrem să o practicăm,” spune, acum, Gönül Yıldız.

„Intenția noastră este de a vă oferi șansa să alegeți persoana pe care o preferați să vă reprezinte. (...) Scopul nostru final este să oferim cel mai bun serviciu posibil. (..) Desigur, obiectivul nostru principal nu este de a concura cu Baroul din Istanbul. Obiectivul nostru principal este de a concura în termeni de servicii. De exemplu, în domeniul drepturilor avocaților. Vom face tot posibilul pentru a apăra drepturile avocaților și pentru a elimina tratamentul nedrept al avocaților. Nu există nici un alt motiv ascuns (în spatele acestei inițiative, n.r.) sau de intenție de competiție ulterioară,” susține avocata.

Yıldız adaugă că „a suferit o mulțime de tratamente nedrepte în ceea ce privește voalul: Am absolvit Facultatea de Drept a Universității din Marmara în 1998. Am terminat universitatea în 4 ani, am fost o studentă de succes. Mi-am început stagiul la Istanbul, care era orașul în care locuiam. Chiar și atunci când am aplicat pentru acest stagiu, Baroul din Istanbul s-a opus spunând: nu vom accepta o fotografie cu (o femeie care poartă, n.r.) voalul islamic.”

 

Rusia nu vrea să comenteze declarațiile lui Biden față de relația Putin-Trump „ca să nu se interpreteze”

„Kremlinul nu dorește să comenteze dezbaterile candidaților la președinția SUA, dar nu poate să nu vadă noi manifestări ale culturii politice în timpul acestui eveniment (campania prezidențială, n.r.),” a scris Agenția Tass citând o declarație a purtătorului de cuvânt al președinției ruse,  Dmitri Peskov, făcută înainte ca Donald Trump să anunțe că este infectat cu coronavirus. Comentariul de la Kremlin a venit după o declarație a lui Joe Biden în care l-a numit pe liderul american, Donald Trump drept „cățelușul lui Putin”.

„Nu vrem să comentăm acest lucru, nu vrem să oferim feedback cu privire la această (declarație, n.r.), pentru că va fi imediat văzută ca un fel de a tentativă de ingerință ", a subliniat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, adăugând că Rusia „nu a interveni niciodată, nu intervine și nu va interveni în afacerile interne ale Statelor Unite.”

 

Zeci de medici ucrainieni demisionează din cauza epuizării legată de coronavirus

Iată informația îngrijorătoare din Express.com.ua. „Spitalele care au început să îngrijească pacienții cu COVID-19 s-au confruntat cu o problemă: asistenții medicali, infirmierele și medicii și-au dat demisiile în masă. Un exemplu frapant este spitalul №25 din Harkov, unde, din cauza afluxului de pacienți cu coronavirus, 25 de medici au solicitat concedierea. Drept urmare, unitatea medicală nu are personal suficient.”

Dar cum este situația în alte regiuni? Încearcă să afle publicația ucrainiană.

„În fiecare săptămână primesc două sau trei cereri de demisie,” a spus Yaroslav Ceaikovski, medicul șef al spitalului municipal de urgență al orașului Ternopil (din vestul Ucrainei, n.r.). Pierdem în principal personal medical intermediar și junior. Spitalului îi lipsesc în prezent cel puțin cinci infirmiere și cinci asistente. Oamenii pleacă pentru că este foarte greu să lucrezi, există un aflux mare de pacienți, medicii sunt epuizați, nu pot suporta volumul. La urma urmei, personalul este obligat să rămână în echipamentul de protecție individuală ore în șir,” explică medicul.

Doctorul adaugă că, în șase luni, 25 de lucrători din spital s-au îmbolnăvit de COVID-19.

„Între timp, Ministerul Sănătății raportează că în jur de 5.000 de posturi medicale rămân neocupate: specialiști în boli infecțioase, epidemiologi, virologi și pediatri,” adaugă jurnaliștii de la Express.com.ua

 

Georgia primește felicitări pentru schimbările din Codul muncii

„Delegațiile Uniunii Europene și Statelor Unite ale Americii au salutat modificările aduse Codului muncii din Georgia,” comentează www.netgazeti.ge.

„Potrivit ambasadorului UE, Carl Hartzel, modificările aduse Codului muncii și adoptarea legii inspecției muncii reprezintă un pas important înainte pentru țară: Acesta este un pas semnificativ în ceea ce privește condițiile de muncă din Georgia și un mesaj puternic în ceea ce privește respectarea de către Georgia a obligațiilor care îi revin în temeiul Acordului de asociere,” scrie publicația.

Oficialul UE apreciază schimbările în protecția dreptului muncii și a angajaților, salarizarea orelor suplimentare, protecția împotriva concedierilor colective, măsurile antidiscriminare și egalitatea de gen.

„Ambasada SUA a declarat într-un comunicat că respectarea standardelor recunoscute la nivel internațional de către angajatori este de o importanță deosebită pentru creșterea favorabilă a incluziunii, consolidarea stabilității economice și crearea unui climat de investiții mai bun,” adaugă www.netgazeti.ge.

 

Coronavirusul le-a amintit khazacilor că au un lac roz

„Anul acesta, în urma închiderii granițelor (provocată de coronavirus, n.r.) turiștii au evaluat potențialul țării și au vizitat cele mai atractive locuri,” constată publicația cazacă, stan.kz. În consecință, jurnaliștii de aici au publicat o listă cu cele mai atrăgătoare cinci locuri din țara lor:

Lacul Kobeïtouz este cel mai mare lac din Kazahstan și al treilea cel mai mare din Asia, după Baikal și Marea Caspică. „Se spune de mult timp că sarea lacului vindecă bolile și este un lac uimitor care la fiecare câțiva ani devine roz. Lacul este situat la o altitudine de 253 metri deasupra nivelului mării.”

Defileul Selet se află aproape de granița cu China, pe râul Sharynn și are o lungime de 90 de km.

Defileul Kyzylkoup: „Faimoasa revistă National Geographic a publicat pe Instagram o fotografie a defileului Kyzylkoup,” se mândrește publicația cazacă. Lacul Podbelkovoe și Cascada Tekes sunt alte două atracții descrise de stan.kz.

 

Au participat la realizarea Revistei Presei din Vecinatatea Estică:

Yepraksya Davtian, Armenia

Nikita Melnikov, Rusia

Bahar Alieva, Azerbaidjan

Magda Purtskhvanidze, Georgia

Ömer Faruk Karașahn, Turcia

Yosyp-Yuriy Harayda, Ucraina

Zhuldyz Alen, Kazakhstan

Toate articolele din seria Europa Plus a RFI România aici

Proiect în parteneriat cu Agenția Universitară a Francofoniei

Revista presei de vecinătate din 7 octombrie 2020