
Politică
Belarus: Mărturiile a două femei arestate, mamă și fiică
belarus.png

Dar, în ultimele săptămâni, regimul pare să fi schimbat strategia iar tot mai multe femei sunt arestate. Totul a început pe 9 septembrie, când câteva sute de femei au fost arestate în timpul unui marș.
O mamă și o fiică, care participă încă de la început la proteste, au împărtășit, pentru reporterii France 24, experiența lor.
Femeile ies în față pentru a-i proteja pe bărbați
Kristina și Basia, mamă și fiică, de 41 și respectiv 22 de ani, au participat la protestele din Minsk încă de la începutul lor, din august. Erau împreună când au fost arestate pe 9 septembrie. Dar mai întâi, Kristina ne-a povestit cum a luat naștere această inițiativă a femeilor din Belarus:
“Femeile au început să iasă în stradă pentru că a devenit prea periculos pentru bărbați. Unii bărbați au fost bătuți și răniți, în timp ce alții au fost uciși. Femeile au ieșit în stradă în speranța că forțele de securitate nu vor îndrăzni să le trateze în același mod.
În timpul unui protest la care s-a alăturat și fiica mea, a existat un moment remarcabil: în timp ce forțele speciale blocau strada pentru a nu permite protestatarilor să treacă, au fost înconjurați de un grup de femei.
Poliția a fost foarte nedumerită. În primele zile și săptămâni, nu au știut ce să facă cu noi. Din păcate, în cele din urmă a venit momentul în care au început să atace femeile.“
Pe 9 septembrie Basia și Kristina au fost arestate.
Basia, fiica Kristinei, povestește:
Când am ajuns la locul stabilit, am găsit aproximativ 15 femei. Erau mulți jurnaliști, dar și un microbuz fără număr de înmatriculare. Tocmai ne pregăteam să plecăm când niște bărbații au ieșit din microbuz. Unii erau civili, alții, pe care îi numim „măsline”, purtau uniforme verzi, fără nicio inscripție. Pur și simplu m-au încătușat și mi-au spus să-i urmez.”
Kristina a încercat să o urmeze pe fiica ei.
“M-am ținut de Basia, pentru că cel mai groaznic lucru care mi s-ar putea întâmpla este ca ei să-i facă ceva copilului meu. Apoi, bărbații în verde au încercat să mă separe de ea trăgându-mă puternic de braț.”
Mai multe femei arestate la întâmplare
“În microbuz erau deja alte cinci femei. Unele dintre ele se aflau în locul nepotrivit, la momentul nepotrivit. De exemplu, o femeie fuma o țigară în fața ușii când a fost arestată.
Unul dintre bărbați a spus că este ofițer de poliție, dar nu ne-a arătat niciun fel de carte de identitate pentru a demonstra acest lucru. Nu au spus de ce am fost arestate. Nu ne-au spus unde ne duc. Nu ne-au spus nimic.
Mai târziu, în timpul audierii noastre, un presupus martor, pe care nu-l mai văzusem niciodată, a declarat că polițiștii care purtau uniformă ne-au spus că suntem arestate. Dar nu este adevărat.”
Kristina a fost eliberată la câteva ore după ce a fost arestată. Cu toate acestea, fiica ei, Basia, a fost ținută la centrul de detenție Okrestino timp de o săptămână:
„Când eram acolo, mă gândeam - Nu ne lovesc, dar ne hrănesc, deci totul este în regulă.
În schimb, sănătatea mentală este amenințată: vor să te umilească cât mai mult posibil, să demonstreze că nu ești o ființă umană. Cât am stat acolo, nu au reușit să mă distrugă. Dar dacă rămâi mai mult timp sau dacă nu ești la fel de puternic din punct de vedere mental, atunci este posibil ca ei să reușească.”
Kristina nu a fost intimidată de arestare:
”După toate aceste încercări, nu mă mai tem de nimic. Am fost deja arestată, am plătit o amendă de 300 de euro. Nu este vina mea că am ajuns acolo, dar știu din experiența fiicei mele că voi supraviețui.
Am avut deja o conversație serioasă cu șeful meu și am început să mă gândesc la noi modalități de a supraviețui, în cazul în care voi rămâne fără slujbă. Când te-ai confruntat deja cu toate aceste frici, atunci de ce altceva trebuie să te mai temi?”
Regimul își taie craca de sub picioare
Basia consideră că imaginea autorităților din Belarus a fost afectată de arestările lor violente ale femeilor:
“Autoritățile își taie craca de sub picioare când arestează violent femeile. În primul marș a existat un poster fantastic: „Sasha [poreclă pentru Alexander Lukașenko], sexismul te-a ucis”. Toată lumea înțelege că ceva nu este în regulă atunci când arestați o mulțime de femei. Mai ales că acestea nu sunt criminalele care potrivit guvernului, organizează protestele.
Săptămâna aceasta, femeile purtau cu ele flori oriunde mergeau. Unii au început să le adune de pe marginea drumului. De îndată ce o formă de protest încetează să mai funcționeze, o energie creativă ne inspiră să găsim alte metode.
Este o forță. Un marș are loc într-un singur loc dintr-un oraș, dar lanțurile umane prind contur în tot orașul. Din ce în ce mai mulți oameni le văd și este mai sigur, deoarece forțele de securitate nu pot fi peste tot simultan.”
Protestatarii au folosit rețelele sociale pentru a lansa noi forme de protest. Pe 3 octombrie, de exemplu, au încurajat femeile să rearanjeze produsele din magazine pentru a forma steagul roșu și alb al opoziției.
În ultimele două luni, peste 10.000 de persoane au fost arestate în timpul protestelor din Belarus, potrivit Associated Press. Ciocnirile cu forțele de securitate au dus la cel puțin cinci decese și un număr mare de răniți. În urma contestatei inaugurări secrete a lui Alexander Lukașenko din 23 septembrie, situația a rămas neschimbată.
Traducere de Anda Costiuc după reportajul France24