Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


ALDE și Pro România vor fuziona, iar noul partid se va numi „Pro România Social Liberal”

ponta_tariceanu.jpg

Sursa imaginii: 
national.ro

Liderii celor două formațiuni politice, Călin Popescu Tăriceanu și Victor Ponta, au decis să aibă candidaţi comuni la alegerile parlamentare şi să formeze un singur partid, numit „Pro România Social Liberal”, au anunţat, joi, într-o conferință de presă.

Victor Ponta crede că România are nevoie de o alternative la cele doua mari formațiuni, PSD și PNL, iar noul partid vrea să se situeze într-o opoziție reală:

"Este momentul să lăsăm de o parte orice ezitări şi să ne unim forţele pentru a opri actuala guvernare şi de a construi o alternativă. Vreau şi cred că putem să construim în jurul acestei echipe, cu sprijinul ALDE, o forţă capabilă să lupte şi să se opună măsurilor greşite pe care Guvernul PNL şi aliaţii săi le iau", a spus Ponta, în conferinţa comună cu președintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu.

Liderul Pro România a declarat și că cele două formaţiuni au luat decizia de a avea candidaţi comuni la alegerile parlamentare şi să se unească într-un singur partid.

La rândul său, Tăriceanu a declarat că prin fuziunea lor, cele două partide vor să fie o „busolă politică”:

„Vrem să jucăm rolul unei busole. Milităm pentru principiile și valorile în care credem. Noi, din ALDE, pentru principiile liberale, cei din Pro România pentru o politică socială coerentă. Am văzut că PSD a fost de acord cu toate măsurile guvernului: introducerea stării de urgență, prelungirea stării de urgență, introducerea și prelungirea stării de alertă, adică acele măsuri care au încălcat drepturi și libertăți. Suntem singurii capabili să facem o reală opoziție. Avem o experiență pe care o punem în față”, a mai spus președintele ALDE.

După consultările între lideri, Victor Ponta va deschide lista la Camera Deputaților, iar Călin Popescu Tăriceanu la Senat.