Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Sistemul e vulnerabil la Trump, demagog cu tendințe autoritare --interviu cu Lawrence Douglas (II)

lawrence-douglas.jpg

Lawrence Douglas, profesor de drept la Universitatea Amherst din statul Massachusetts

Lawrence Douglas, profesor de drept la Universitatea Amherst din statul Massachusetts, este autorul a șapte cărți de non-ficțiune și a două române. În 2001 i-a apărut la editura Universității Yale MEMORIA JUDECĂȚIi: Lege și Istorie în Procesele Holocaustului; zece ani mai tîrziu a consacrat o carte implicațiilor legale și morale ale procesului Demianiuk. În luna iulie a acestui an profesorul Douglas a revenit în librării cu volumul PLEACĂ SAU NU PLEACĂ: Trump și Posibilul Colaps Electoral din 2020, tipărit de editura Twelve/Hachette. Este o carte care se ocupă de trecutul și prezentul succesiunii prezidențiale americane.

Profesorul Douglas scria în rubrica sa din The Guardian că în procesul documentării pentru PLEACĂ SAU NU PLEACĂ a descoperit că sistemul electoral prezidențial american are un "defect tip Chernobyl": supus anumitor situații de stres, acest sistem se poate prăbuși, poate suferi o "defecțiune catastrofală". Probabilitatea unui astfel de eveniment, explică Lawrence Douglas, este  de obicei redusă; nu și în acest an, cînd sunt întrunite, într-o combinație de o periculozitate fără precedent, toate condițiile unui colaps constituțional.

Lawrence Douglas: Statele-cheie ale acestui ciclu electoral, Wisconsin, Pennsylvania, Michigan, Carolina de Nord, au toate guvern divizat: legislaturi în mîinile Republicanilor, Executivul Democrat. Parlamentul de la Washington este și el divizat. Dacă statele-cheie nu pot desemna un învingător, sau dacă scrutinul e înecat în  controversă, este posibil că paralizia electorală să cuprindă și Parlamentul federal. Catastrofă poate fi evitată dacă la 6 ianuarie Parlamentul de la Washington nu primește certificări statale concurente. Nu-i însă imposibil, dacă Republicanii își păstrează majoritatea în Senat, să avem contestații ale rezultatelor din anumite state. Este o autoritate pe care Republicanii o pot exercita. Pentru că aceste contestații să aibă sorți de izbîndă este nevoie însă de sprijin și în Camera. Din acest motiv nu-s sigur că Parlamentul federal poate genera o criză constituțională reală dacă rezultatele statale sunt suficient de clare. Trebuie adăugat că nu Parlamentul actual are a limpezi lucrurile, ci noul, care se alege și el în această toamna și  va fi investit la 3 ianuarie, trei zile deci înaintea validării certificărilor și desemnării învingătorului.

Rep.:  Tot ce ați spus pînă acum arată că de fapt sistemul n-are anticorpi la Trump.

Lawrence Douglas:  În anumite privințe, e adevărat. Sistemul democratic este conceput pentru a preveni alegerea unui demagog autoritar. Cînd eșuează, în sensul că o persoană cu tendințe demagogice și autoritare ajunge la putere, acest sistem nu are mecanisme infailibile pentru a reacționa. De exemplu, în anul 2000 am avut de asemenea o dispută electorală în care deznodamintul a atârnat de rezultatul din Florida. Să ne reamintim că atunci Curtea Supremă a tranșat 35 de zile după scrutin, cînd Bush Jr. avea avantajul minuscul de 537 de voturi. Mulți au spus atunci că, de bine de rău, Curtea Supremă trebuia să intervină, că diferendul nu putea fi lăsat să taraganeze, trebuia stins. Este o imagine incorectă a ceea ce s-a întîmplat. Nu Curtea Supremă a pus capăt disputei, ci Al Gore, care a acceptat cu grație să se reconoasca învins după ce Curtea a anunțat un verdict extrem de partizan și în opinia mea nu prea bine argumentat. În esență, Gore a pus interesul național deasupra celui politic personal. Este imposibil să ni-l imaginăm pe Trump acționînd într-un mod asemănător. Cu Trump în locul lui Gore am fi avut, fără nici un dubiu, o criză constituțională și atunci.

Rep.:  O spune fără ocolișuri Trump însuși: nu pot pierde o alegere cinstită.

Lawrence Douglas: Exact. Le spune americanilor că singurul mod în care sistemul electoral își poate dovedi integritatea este că el să cîștige. Dacă pierde, se adeverește ce a susținut tot timpul, anume că sistemul este plin de fraudă și corupție.

Rep.:  Ați descris până acum, în detalii alarmante, ce S-AR PUTEA întîmpla. Ce credeți că se VA întâmplă, în orce caz ce SPERAȚI să se întâmple?

Lawrence Douglas:  Speranța mea este desigur că Trump va pierde decisiv ca să evităm criză constituțională. Îngrijorarea mea este că la 3 noiembrie, Trump va ieși în avantaj la votul în persoană. Nu-i deloc imposibil pentru că, așa cum arată un sondaj recent, 20%  din votanții Trump intenționează să voteze poștal; în rîndul alegătorilor Biden, proporția este de 60%. E deci ușor de imaginat că în noaptea alegerilor Trump se declara învingător și apoi discreditează sistematic votul prin poștă ca putred și fraudulos. Rezultatul ar fi tulburare, criză și dezordine în țară.

 

Toate interviurile realizate de corespondentul RFI în SUA, Radu Tudor: https://www.rfi.ro/tag/interviu-sua

Ascultă aici partea a doua a interviului cu profesorul Lawrence Douglas realizat de corespondentul RFI Radu Tudor