Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Armenia şi Azerbaidjan, acuzații reciproce de încălcare a armistiţiului

racheta.png

Rachetă neexplodată pe străzile orașului Oraşul Stepanakert, capitala regiunii Nagorno-Karabah, 6 octombrie 2020. AFP

Armenia şi Azerbaidjan se acuză  reciproc de încălcarea armistiţiului, la scurt timp după ce acesta a intrat în vigoare relatează  agenţiei DPA. Oraşul Stepanakert, capitala regiunii Nagorno-Karabah aflate sub controlul separatiştilor armeni, a fost sâmbătă seară ţinta unor bombardamente, în pofida armistiţiului teoretic intrat în vigoare sâmbătă, potrivit unui corespondent al agenţiei France Presse aflat la faţa locului.

Atacurile armene după intrarea în vigoare a încetării focului au primit o ripostă din partea trupelor azere, a declarat consilierul de politică externă al preşedintelui azer, adăugând că Azerbaidjanul va continua lupta până la ”eliberarea totală” a enclavei Nagorno-Karabah, teritoriu azer locuit majoritar de armeni şi aflat sub control armean în urma războiului încheiat în anul 1994.

La rândul său, un purtător de cuvânt al trupelor armene, Şuşan Stepanyan, a declarat că armata azeră a atacat la puţin timp după intrarea în vigoare a armistiţiului şi forţele armene din Nagorno-Karabah au reacţionat prin ”măsuri corespunzătoare”.

Turcia, care susţine Azerbaidjanul în acest conflict, arată într-o declaraţie a MAE de la Ankara că această încetare a focului este ”ultima şansă” pentru Armenia ”să se retragă din teritoriile pe care le-a ocupat”. ”Armistiţiul, declarat din motive umanitare pentru schimbul de prizonieri şi a corpurilor neînsufleţite, este un pas important, dar nu poate înlocui o soluţie durabilă”, se arată în aceeaşi declaraţie a Turciei.

Oraşul Stepanakert, capitala regiunii Nagorno-Karabah aflate sub controlul separatiştilor armeni, a fost sâmbătă seară ţinta unor bombardamente, în pofida armistiţiului teoretic intrat în vigoare sâmbătă, potrivit unui corespondent al agenţiei France Presse aflat la faţa locului.

Şapte explozii grele au fost auzite în jurul orei locale 23.30, făcând să se cutremure întreg oraşul. Imediat după această salvă, sirenele de alarmă au sunat mai multe minute pentru a îndemna locuitorii să se refugieze în pivniţe şi adăposturi.

Ulterior, peste oraş s-a aşternut tăcerea.