Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Stat Islamic: Noi îndemnuri la atacuri teroriste

quarashi_bun.jpg

Abu Hamza El Qurashi, considerat purtătorul de cuvânt al organizației Stat Islamic
Sursa imaginii: 
rtbf.be

Organizația Stat Islamic denunţă recentele acorduri de normalizare a relaţiilor Israelului cu Emiratele Arabe Unite şi Bahrainul drept o trădare a islamului şi îndeamnă la atacuri vizând oleoducte şi occidentali în Arabia Saudită, transmite AFP preluată de news.ro.

Înregistrarea audio, postată duminică pe reţeaua desocializare Telegram este atribuită purtătorului de cuvânt SI Abu Hamza El Qurashi.

”EAU şi Bahrain au trădat islamul normalizându-şi relaţiile cu Israelul”, acuză SI în înregistrare.

Cele două ţări arabe sunt aliate apropiate ale Arabiei Saudite, cea mai influentă monarhie de la Golful Pesic, care nu şi-a normalizat relaţiile diplomatice cu Israelul, dar care s-a angajat în ceea ce experţii consideră o normalizare treptată sau alternativă.

Purtătorul de cuvânt al SI îi îndeamnă pe combatanţii grupării şi pe musulmani să comită atacuri în regatul saudit.

Statul Islamic şi-a pierdut ultimul mare bastion din Siria, în 2019, după ce a controlat un teritoriu situat de o parte şi de alta a frontierei din Siria şi Irak începând din 2014.

Fostul lider al grupării teroriste Abu Bakr al-Baghdadi a fost ucis în octombrie 2019.

”Califatul” autoproclamat de SI în 2014 a fost înfrânt, însă numeroşi jiadişti din cadrul SI se ascund într-o vastă zonă deşertică situată în apropierea frontierei dintre Siria şi Irak, de unde pregătesc în continuare cu regularitate atentate.

Purtătorul de cuvânt al SI a îndemnat duminică simpatizanţii organizaţiei să atace atât oleoducte şi infrastructuri în Arabia Saudită, cât şi occidentali prezenţi pe teritoriul saudit, din cauza complezenţei de care dă dovadă, în opinia sa, regatul saudit faţă de normalizarea relaţiilor unor ţări de la Golful Persic cu Israelulul, scrie Reuters.

”Sunt multe ţinte.... Începeţi prin a distruge oleoductele, fabricile şi infrastructurile care reprezintă surse de bogăţie ale Guvernului tiran”, îndeamnă Abu Hamza în acest discurs înregistrat.

El consideră că Arabia Saudită a susţinut normalizarea relaţiilor diplomatice ale Israelului cu EAU şi Bahrainul, dându-le autorizaţia de a survola spaţiul aerian saudit pentru a-şi trimite delegaţii în Israel.

Bahrainul a urmat luna trecută exemplul EAU şi şi-a normalizat relaţiile diplomatice cu Israelul, în pofida unui val de condamnări în lumea arabo-musulmană.

Israelul a trimis duminică o delegaţie în Bahrain. Cele două ţări au semnat un comunicat comun, un simbol al acestei apropieri.

Arabia Saudită, cel mai mare exportator de petrol din lume, a transmis recent că este necesară o intensificare a eforturilor în vederea unui acord de pace durabil în conflictul israeliano-palestinian.