Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Nicușor Dan: Șicanele penibile ale PSD continuă

nicusor.png

Nicușor Dan, primarul ales al Capitalei, conferință de presă în aer liber, București, 22 octombrie 2020

Primarul ales al Capitalei, Nicuşor Dan, a anunţat joi, că preluarea mandatului de primar va mai întârzia cel puţin o săptămână,  ca urmare a ”şicanelor penibile ale PSD, prin care încearcă în mod iresponsabil să împiedice preluarea mandatului de primar al Bucureştiului”, la patru săptămâni de la alegeri.

 

 

”La Bucureşti, la Primăria Generală o să mai aşteptăm cel puţin o săptămână din cauza atitudinii iresponsabile a PSD”, a afirmat Nicuşor Dan, făcând referire la ”motivele ridicole” din cele 52 de apeluri care s-au depus la validarea mandatului său de primar.

”Se cere nici mai mult nici mai puţin decât reluarea alegerilor locale în Bucureşti, dacă vă vine să credeţi”, a mai afirmat Dan, afirmând că cele 52 de cereri de apel sunt ”copy-paste”, având toate inclusiv aceleaşi greşeli gramaticale.

Dan a transmis bucureştenilor că Gabriela Firea este în continuare primarul general şi, dacă au probleme, trebuie să i le adreseze ei.