Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Orban promite un plan de gestiune a pandemiei. USR acuză PNL : ”Oamenii plătesc!”

covid_new.jpg

Image source: 
AFP

Premierul Ludovic Orban a declarat, sâmbătă, la Timișoara, că Guvernul are un plan de creștere a capacității de tratare a pacienților cu COVID-19, atât în secțiile obișnuite, cât și în cele de terapie intensivă. În replică, reprezentanții USR au scris, sâmbătă, pe Facebook, că este evident că limitele sistemului sanitar au fost depăşite, în pofida eforturilor uriașe ale medicilor și cadrelor medicale, care au făcut și fac tot ce ține de ei, însă se confruntă „cu un management de criză inadecvat”.

„Avem un plan de creștere a capacității de tratare atât în secțiile obișnuite, cât și în secțiile de terapie intensivă. Este gândit la nivel național și urmărește creșterea constantă a numărului de paturi din secțiile de ATI, astfel încât să facem față nivelului de tratare a oricărui pacient care are nevoie de tratament”, a declarat Ludovic Orban. Acesta a precizat însă că cel mai bine ar fi să fie respectate normele de protecție sanitară de toți cetățenii. „Asta este cea mai sigură cale pentru a evita să se ajungă în situații cu număr mare de infectați, un număr mare de persoane tratate în secțiile de Terapie Intensivă. Cu cât se îmbolnăvesc mai puțini cu atât mai puțini vor ajunge în spital. Cu cât se respectă regulile de un număr cât mai mare de cetățeni, cu atât numărul de îmbolnăviri se va reduce”, a spus Orban.

În replică,  USR a scris, sâmbătă, pe Facebook, că este evident că limitele sistemului sanitar au fost depăşite, în pofida eforturilor uriașe ale medicilor și cadrelor medicale, care au făcut și fac tot ce ține de ei, însă se confruntă „cu un management de criză inadecvat”. USR acuză Guvernul că deși a promis resurse pentru Sibiu, acestea nu au venit, iar cei care au plătit cu viața au fost sibienii. Resursele promise Sibiului de către Guvern nu au venit și deși au trecut aproape 8 luni de la începutul crizei de sănătate nu se văd proceduri și dotări funcţionale,iar oamenii plătesc cu viața, a transmis, sâmbătă, USRPLUS, după ce un bărbat din Mediaș a murit așteptând un pat de Terapie Intensivă.

„ Dacă Sibiul era o prioritate pentru guvernul PNL și pentru viceprim-ministrul Raluca Turcan, astăzi puteam avea în județ mai multe locuri la ATI și mai multe vieți salvate. În acest an, sănătatea sibienilor trebuia şi trebuie să fie o prioritate. Nu a fost”, au mai spus cei de la USR.

Un bărbat de 65 de ani, din Mediaș, județul Sibiu, a murit, vineri seara, așteptând să se elibereze un pat de terapie intensivă. Omul avea multe comorbidități, a fost pus pe oxigen de medicii de la Spitalul Municipal, însă, în cele din urmă organismul său a cedat. Pacienții cu COVID-19 în stare gravă sunt tratați la Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu, unde există doar 12 paturi de Terapie Intensivă. Deși până la începutul lunii octombrie, spitalul a putut primi pacienți și din alte județe, în ultimele două săptămâni, cinci pacienți cu COVID-19 au fost transferați la secții ATI din județul Argeș. Mai multe localități din județul Sibiu, între care și municipiul Sibiu, intră, de sâmbătă, în scenariul roșu, din cauza ratei de infectare, care a trecut de 3 la mia de locuitori.