Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


”O ticăloșie politică” - Donald Tusk despre restrângerea dreptului la avort în Polonia

polonia.png

Femeile poloneze se pregătesc de grevă în contextul deciziei privind ilegalitatea, aproape totală, a avortului
Femeile poloneze se pregătesc de grevă în contextul deciziei privind ilegalitatea, aproape totală, a avortului
Sursa imaginii: 
Reuters via rfi.fr

Curtea Constituțională a Poloniei a validat săptămâna trecută o nouă măsură de înăsprire a legii privind avortul, prin incriminarea avortului în cazul unei malformații a fătului. Această decizie este puternic criticată de opoziția liberală și de Uniunea Europeană.

Deși era deja una dintre cele mai restrictive din Europa, legislația poloneză privind avortul se confruntă cu noi modificări.

Această decizie este a priori definitivă, chiar dacă este deja contestată de opoziția liberală și organizațiile pentru drepturile femeilor din această țară, considerate a fi adânc înrădăcinate în tradiția catolică.

Președinta Curții, Julia Przylebska, a declarat că legislația existentă care permite avortarea fetușilor cu malformații este „incompatibilă” cu Constituția țării.

 

 

Această decizie a provocat o reacție critică imediată a comisarului pentru drepturile omului al Consiliului Europei, Dunja Mijatovic.

"Eliminarea motivelor pentru aproape toate avorturile legale din Polonia este practic echivalentă cu interzicerea acestora și încălcarea drepturilor omului", a declarat comisarul într-un comunicat.

Această decizie „se traduce prin avorturi clandestine sau avorturi efectuate în străinătate pentru cei care își permit și mai multă suferință, printre altele”, a insistat ea.

Câteva sute de oameni au ieșit pe străzile din Varșovia pentru a protesta împotriva hotărârii instanței, scandând „rușine!”, fluturând pancarte cu lozinci precum „corpul meu, treaba mea”. Unii aveau și lumânări.

În conformitate cu dorințele Partidului Naționalist Ultra-Catolic, Lege și Justiție (PiS), hotărârea va restrânge dreptul la avort. Acesta va fi acceptat doar în cazul în care femeia gravidă riscă să moară sau în cazul în care sarcina a rezultat în urma unui viol sau a unui incest.

La rândul său, Președinția poloneză și-a exprimat „satisfacția” față de hotărârea pronunțată.

"Opiniile președintelui, Andrzej Duda, în această chestiune sunt binecunoscute și nu s-au schimbat. Ne exprimăm satisfacția cu privire la decizia Curții Constituționale care a ales viața", a declarat purtătorul de cuvânt al președintelui.

Pe de altă parte, organizațiile feministe și democratice au scandat „rușine”.

Curtea Constituțională, reformată de guvernul condus de Lege și Justiție (PiS), a fost adesea acuzată că este fidelă acestui partid.

Principalul partid de opoziție, Platforma Civică (PO), a învinovățit liderul  PiS, Jaroslaw Kaczynski și Biserica Catolică din Polonia pentru acest „iad al femeilor”.

Barbara Nowacka, unul dintre liderii PO, i-a acuzat pe episcopi: "Este vina voastră. Aveți mâinile pătate cu sânge", a spus ea.

Liderul Partidului Popular European (PPL) și fostul președinte al Consiliului European Donald Tusk s-a alăturat reacțiilor de indignare apărute în urma acestui verdict.

"Ridicarea problemei avortului și decizia acestui pseudo-tribunal în mijlocul pandemiei este mai mult decât cinism. Este ticăloșie politică", a scris pe Twitter fostul premier polonez.

 

Traducere de Anda Costiuc după France24