
Politică
Tezele ar putea fi eliminate în acest an școlar
writing-pixabay1920.jpg

Ministerul Educației și cercetării (MEC) va lua o decizie privind modul în care vor fi susținute în acest an școlar tezele semestriale ale elevilor după ce se va consulta cu sindicatele, părinții și elevii.
Secretarul de stat pentru învățământ preuniversitar din cadrul MEC, Luminița Barcari, a declarat, luni, că a fost analizată varianta prin care tezele să fie date indiferent de scenariile în care funcționează școlile.
„Analizăm posibilitatea eliminării tezelor. Trebuie să aplicăm aceeaşi regulă pentru toată lumea, nu putem să facem discriminări pentru elevii care învaţă în scenariul verde să dăm teze, pentru ceilalţi, nu. Am analizat posibilitatea susținerii tezelor semestriale indiferent de scenariu, pentru ca aceste teze sunt prevăzute în ROFUIP aprobat prin ordin de ministru și la a cărui elaborare au contribuit toți partenerii noștri sociali. La momentul respectiv, toți au fost de acord să se susțină".
Secretarul de stat precizat şi cum s-ar putea susţine tezele, în funcţie de scenariul fiecărei unităţi de învăţământ.
"Variantele ar fi: în scenariul verde, să dea normal lucrare scrisă, în scenariul galben, evident în momentul în care vin la şcoală, să susţină aceste lucrări, profesorul având grijă să aibă aceleaşi tipuri de itemi, iar în scenariul roşu ne gândeam, dar aceasta este doar o variantă la care ne-am gândit, în funcţie de disciplină pot fi concepute subiectele pentru teze adaptat în funcţie de tipuri de itemi la care se pretează fiecare disciplină şi vă dau un exemplu, la Limba şi literatură română colegii mei au propus chiar un eseu. Dar după ce ne vom consulta cu partenerii noştri sociali, sindicate, părinţi, elevi, vom lua o decizie. În scenariul roşu va fi o evaluare care să se preteze online, iar copilul să transmită lucrarea lui în timp real profesorului”, a explicat secretarul de stat Luminița Barcari.