
Politică
Partidul Laburist aruncat în criză de suspendarea lui Jeremy Corbyn
corbyn_starmer.jpg

Liderul celei mai mari centrale sindicale din UK, Unite - afiliată Partidului Laburist – Len McCluskey a spus că decizia de a-l suspenda pe Corbyn riscă să arunce partidul în haos și să ducă la pierderea viitoarelor alegeri parlamentare.
Corbyn a fost suspendat joi când a afirmat că acuzațiile dintr-un raport publicat de Comisia pentru Egalitate și Drepturile Omului (EHRC) care constata încălcarea legii de către Partidul Laburist în legătură cu reclamații privind antisemitismul din partid sunt exagerate.
Noul lider Laburist, Sir Keir Starmer, i-a cerut lui Corbyn să retracteze afirmațiile și când acesta a refuzat, el a fost suspendat și exclus din grupul parlamentar din Camera Comunelor.
McCluskey este un aliat al lui Corbyn, care a condus partidul din 2015 până în aprilie anul acesta și a făcut un puternic viraj înspre stânga, iar în decembrie 2019 Laburiștii au obținut cel mai slab rezultat în alegerile parlamentare din ultimii 85 de ani.
Începând cu 2016 în partid s-au făcut auzite tot mai des voci care în cadrul unor campanii pro-palestiniene (una dintre cauzele preferate ale lui Corbyn) și împotriva politicilor guvernului israelian au alunecat spre ceea ce criticii considerau a fi antisemitism.
Conducerea Laburistă sub Corbyn a fost acuzată de tolerarea sau chiar încurajarea acestor atitudini și de mușamalizarea reclamațiilor împotriva acelora care făceau astfel de afirmații.
Printre cei care au sesizat EHRC, un organism independent de reglementare, a fost chiar Mișcarea Evreiască Laburistă, iar numeroși simpatizanți evrei au părăsit partidul.
În raportul său EHRC a constatat încălcarea legii în următoarele privințe de către Partidul Laburist:
- Ingerința politică în reclamațiile de antisemitism;
- Eșecul de a oferi o pregătire adecvată celor care se ocupă de reclamațiile de antisemitism;
- Hărțuirea, inclusiv utilizarea clișeelor antisemite și sugerarea faptului că plângerile de antisemitism au fost false sau calomnioase.
Stânga nu renunță la luptă
Corbyn, care este membru al Partidului Laburist de 55 de ani și deputat de 37 de ani a făcut un apel către partid pentru a fi reprimit.

Starmer, care a adoptat o atitudine diametral opusă față de predecesorul său față de antisemitism, a făcut progrese în schimbarea imaginii principalului partid de opoziție în cele șase luni de când a preluat conducerea, punându-l adeseori în dificultate prin interpelări pe prim ministrul și liderul Partidului Conservator, Boris Johnson, confruntat cu efectele pandemiei de Coronavirus.
Noul lider a făcut pași către restabilirea reputației Partidului Laburist ca un partid moderat de centru-stânga, dar suspendarea lui Corbyn a arătat faptul că aripa stângă a partidului nu va ceda cu una, cu două.
Antisemitismul, mascat adeseori sub forma anti-sionismului, este una dintre constantele discursului stângist care a dominat în Partidul Laburist sub Jeremy Corbyn.
Acest curent care asociază, uneori fără prea multă subtilitate, pe toți evreii cu Israelul și de fapt cu guvernul de dreapta condus de Binyamin Netanyahu, este și o reînviere a luptei de clasă, având ca țintă o etnie asociată cu capitalismul.
Corbyn și-a făcut un titlu de onoare din lupta sa împotriva rasismului de-a lungul carierei sale politice, dar antisemitismul unora dintre sprijinitorii săi a contribuit la subminarea imaginii sale în opinia publică și la rezultatul catastrofal de la ultimele alegeri parlamentare.
Dar stânga Laburistă, pentru care Corbyn este un simbol, nu renunță la luptă și ridică spectrul unui război civil în principalul partid de opoziție din Marea Britanie.