Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Trump obține o mini-victorie: Mitch McConnell, liderul republicanilor din Senatului SUA, a fost reales

mitch_mcconnell.jpg

Image source: 
france24.fr

Șeful majorității republicane din Senatul SUA și aliatul lui Donald Trump - Mitch McConnell, a fost reales în Kentucky, anunță Fox News și New York Times.

Liderul majorității republicane din Senatul Statelor Unite și aliatul lui Donald Trump Mitch McConnell a fost reales marți în statul său din Kentucky, potrivit Fox News și New York Times.

În vârstă de 78 de ani, acesta l-a învins pe candidatul democrat și fostul pilot militar - Amy McGrath.

McConnell a obținut sub mandatul lui Donald Trump confirmarea de către Senat a peste 200 de judecători conservatori, inclusiv trei judecători ai Curții Supreme.

Camera superioară are puterea de a confirma magistrații numiți de președinte.

Indiferent de rezultatul alegerilor prezidențiale, acest record va fi de durată, deoarece aceste funcții sunt „pe viață” și Donald Trump a ales judecători care sunt în general din noua generație.

Mitch McConnell este ales în camera superioară a Congresului din ianuarie 1985.

El deține recordul de ani petrecuți la conducerea unui grup parlamentar din Senat: a fost lider al minorității republicane între 2007 și 2015, apoi a rămas la conducerea majorității când republicanii au recâștigat controlul.

Pe pagina sa oficială de senator este menționat, cu mândrie, faptul că a fost numit „cel mai conservator lider al unui partid din istoria Senatului”.

Deși este aliat al lui Donald Trump, el a criticat gestionarea pandemiei de Covid-19, care a ucis peste 230.000 de americani până în prezent.