
Politică
Cine sunt ”Lupii cenușii”, grupul extremist care va fi scos în afara legii în Franța?
extremism_turcia.png

Cu degetul mare, cel mijlociu și inelarul unite, iar arătătorul și degetul mic ridicate, ei sugerează profilul unui lup, semnul lor distinctiv (vezi foto sus) Dar tot cu degetul, acești activiști radicali turci sunt arătați și acuzați de extremism, mai ales în urma recentelor ciocniri violente cu comunitatea de armeni de lângă Lyon.
Tensiunile dintre aceste două comunități au izbucnit de la reluarea conflictului din Nagorno-Karabakh, între Armenia și Azerbaidjan, acesta din urmă susținut de Turcia.
”Este de fapt un grup deosebit de agresiv, ca să nu spunem altceva”, a declarat ministrul francez de interne Gerald Darmanin despre Lupii Cenușii. El a anunțat că acest grup va fi dizolvat, o decizie definitivă în acest sens fiind așteptată la ședința Consiliului de Miniștri de astăzi.
Atac asupra Papei Ioan Paul al II-lea
Mișcarea a fost înființată în Turcia la sfârșitul anilor 1960 ca ramură paramilitară a partidului naționalist MHP, acum aliat al AKP din care face parte și Recep Tayyip Erdogan. Lupii Cenușii au desfășurat acțiuni violente în anii 1970 și 1980 împotriva mișcărilor comuniste și de extremă stânga. Li se atribuie multe asasinarea mai multor intelectuali și jurnaliști de stânga.
Interzisă în Turcia în anii 1980, dar reapărută câțiva ani mai târziu, organizația teroristă s-a răspândit în diaspora, în Germania, Austria, Franța, Belgia, Elveția. În 1981, unul dintre membrii grupului a încercat să-l asasineze pe Papa Ioan Paul al II-lea în Piața Sf. Petru din Roma.
În anii 1990, acești ultranaționaliști au condus acțiuni violente împotriva kurzilor, armenilor și grecilor. De asemenea, cultivă legături cu mișcarea separatistă uigură din China.
Mulți membri ai grupării s-au alăturat armatei azere în războiul cu Armenia de la începutul anilor 1990, în primul conflict din Nagorno-Karabakh. Însă mișcarea a fost interzisă de Baku în 1995, acuzată că a participat la tentativa de lovitură de stat împotriva președintelui Gaydar Aliyev, tatăl actualului lider azer.
Toleranța Turciei
Lupii Cenușii apără ideea panturcismului, al cărei scop este să unească toate popoarele turcofone într-un singur stat. Organizația a devenit legală în Turcia, și se spune că are membri infiltrați în poliție, armată și serviciile secrete turcești, o situație tolerată de autorități.
Înainte de izbucnirea războiului din Nagorno-Karabakh pe 27 septembrie 2020, activiștii grupului Lupii Cenușii au răspândit panica în această vară la Lyon, în timpul unui protest pro-armean.
Un franco-turc de 23 de ani, Ahmet Cetin, a fost judecat la mijlocul lunii septembrie la Bourg-en-Bresse pentru „incitare la ură”.
Apăruse într-un videoclip în care spunea: „Fie ca guvernul (turc) să-mi dea o armă și 2000 de euro și voi face ce trebuie făcut oriunde în Franța”, adăugând că în Marsilia sunt „prea mulți armeni”.
Traducere de Anda Costiuc după rfi.fr
Editor Șerban Georgescu