Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Fondurile UE și statul de drept: un acord pe muchie de cuțit

thumbnail_img_20201105_152048.jpg

negos buget UE PE
Echipa de negociatori este fericită deși partea cea grea acum urmează
Sursa imaginii: 
Johannes Hahn/Twitter

Parlamentul European și statele membre au ajuns joi 5 noiembrie la un acord privind condiționarea fondurilor europene de respectarea statului de drept în UE. Acordul protejează beneficiarii finali care nu vor fi victimele acțiunilor politice, dar el ar putea să nu treacă de Budapesta și de Varșovia. 

Bugetul UE 2021-2027 și fondul de relansare economică pentru țările afectate de pandemie sunt negociate acum de Parlamentul European și de statele membre, baza discuției fiind acordul UE din iulie trecut. 

Deputații europeni au spus de atunci că acest acord nu este suficient de ambițios în diferite privințe, printre care și condiționalitatea legată de respectarea statului de drept.Textul din vară este vag întrucât el a fost modificat la insistențele Ungariei și ale Poloniei. 

Astfel, in baza ultimului acord va exista o listă completă cu încălcările statului de drept care pot fi sancționate de UE. 

Este vorba nu doar despre fraudarea bugetului UE, dar și despre amenințări la independența justiției și aspecte legate de valorile fundamentale ale UE : libertate, democrație, egalitate și respect pentru drepturile omului și ale minorităților).

Comisia Europeană se va asigura că beneficiarii finali (ONG, asociații, fermieri, etc) primesc fondurile europene în ciuda acțiunilor politice naționale.

Comisia Europeană stabilește dacă un stat membru a încălcat statul de drept și propune sancționarea acestuia prin suspendarea fondurile UE. Consiliul UE are apoi o lună la dispoziție pentru a adopta măsurile propuse de Comisie prin minim 15 voturi din 27, care reprezintă cel puțin 65% din totalul populației UE (majoritate calificată).

Cu totul, întregul proces de adoptare a măsurilor împotriva unui stat membru nu poate depăși 7 sau 9 luni ; textul din vară prevedea un termen de peste un an. 

Acesta este un „acord provizoriu” întrucât el va trebui adoptat acum de statele membre ; o majoritate calificată de voturi este necesară în acest stadiul al procedurii. 

Dar « pachetul buget » nu este complet negociat. Urmează alte detalii, ca mărirea sumelor dedicate coeziunii și sănătății și detaliile planului de relansare post Covid19. 

Acordul global între deputații europeni și statele membre trebuie aprobat de statele membre prin unanimitate cel târziu în decembrie. 

Aici se așteaptă surprize din partea Ungariei și a Poloniei care pot bloca întregul pachet datorită condiționalității privind respectarea statului de drept.