Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Pericolul terorismului islamist

Terorism islamist la Viena

După atentatele islamiste din Austria şi Franţa, şeful Serviciului de Informaţii Interne din Germania, Thomas Haldenweg, avertizează faţă de creşterea pericolului unor atacuri similare.

Problema terorismului islamist s-a aflat astăzi şi în atenţia parlamentelor federale din Austria şi din Germania. Cancelarul austriac, Sebastian Kurz, a cerut o coordonare a acţiunilor de combatere a terorismului islamist la nivel european. 

Parlamentul austriac s-a întrunit astăzi într-o şedinţă extraodinară pentru a discuta problema terorismului islamist. Asta, după atentatul comis luni de către islamistul, Kujtim Fejzulai. Acesta a ucis patru persoane şi a rănit peste 20. Între timp se cunosc mai multe detalii despre tînărul fanatizat, în vîrstă de 20 de ani, împuşcat de către poliţie. Fejzulai s-a născut în Austria şi provine dintr-o familie de etnici albanezi, originari din Macedonia de Nord. Deţinea cetăţenia austriacă şi nordmacedoneană. A fost condamnat pentru că a încercat să se alăture aşa numitului Stat Islamic. A fost eliberat înainte de termen din detenţie, reuşind să inducă în eroare autorităţile care au crezut că s-a deradicalizat. S-a aflat că astă vară a încercat să achiziţioneze muniţie în Slovacia. Deşi, serviciul secret austriac (BDV) a fost informat de către Serviciul slovac, extremistul nu fost urmărit. Această delăsare a provocat un adevărat scandal politic, despre care s-a discutat astăzi şi în Parlamentul austriac.

Într-un interviu acordat aseară televiziunii austriece (ORF), ministra justiţiei, Alma Zadici, a pledat pentru o supraveghere mai atentă a unor persoane suspecte de acţiuni violente, active în reţele islamiste.

Totodată, ministra a anunţat înfiinţarea unei comisii care va investiga neglijenţele autorităţilor legate de cazul Fejzulai.

Într-un mod similar s-a pronunţat şi cancelurul austriac, Sebastian Kurz. Într-un interviu apărut astăzi în „Frankfurter Allgemeine Zeitung”, Kurz a subliniat necesitatea coordonării unor acţiuni contra islamului politic – la nivel european.

În cuvîntarea pe care a ţinut-o astăzi în faţa Parlamentului, Kurz a califacat atentatul islamist de luni, drept un „atac terorist brutal” şi „barbar”.

Acest atac aruncă „o umbră neagră” asupra ţării, a continuat Kurz, precizînd:

Nu vom face greşeala şi vom admite divizarea societăţii noastre. Nu vom admite o despărţire a creştinilor de musulmani, a austriecilor de migranţi, fiindcă astea nu sînt linii de segmentare. Toţi oamenii de bine, indiferent de apartenenţa lor etnică sau religioasă, sînt duşmanii acestor barbari care doresc să provoace război şi violenţă.

Cu îngrijorare crescîndă au fost primite şi în Germania atentatele islamiste din Franţa şi Austria. În acest context, şeful Oficiului Federal pentru protecţia Constituţiei (Verfassungsschutz – precum se numeşte în Germania Serviciul de Informaţii Interne), Thomas Haldenweg, a atras atenţia asupra creşterii pericolului terorist islamist în Germania. Într-un interviu acordat azi dimineaţă postului de televiziune ARD, Haldenweg a spus:

Cred că forţele de siguranţă din Germania trebuie să fie acum foarte vigilente, să-şi îndrepte privirea asupra unor potenţiali făptaşi. Cu siguranţă că există între aceştia unul sau altul care să gîndeşte să imite incidentele”.

În ultimii ani, în Germania a avut loc doar un singur atentat islamist grav, cel comis în 2016, la Berlin, cînd un terorist a intrat cu o maşină peste vizitatorii unui Tîrg de Crăciun. Incidente de proporţii mai mici decît cele din Franţa sau Austria au avut loc şi în cursul acestui an. Astfel, în august, un tînăr musulman fanatizat a încercat să provoace pe autostrada metropolitană din Berlin o serie de accidente, folosind un autoturism. Şase persoane au fost rănite. Incidentul provacat de tînărul originar din Irak nu s-a soldat cu victime.

La Dresda un tînăr sirian, Abdullah H., a înjunghiat la începutul lunii octombrie pe un bărbat care se plimba pe stradă cu partenerul său. Din fericire, partenerul a supravieţuit, fiind doar rănit. Ulterior s-a aflat că făptaşul era un tînăr fanatizat care prin acest asasinat a dorit să-şi exteriorizeze ura faţă de homosexuali.

Homofobia radicală a islamiştilor face parte din viziunea lor ideologică. În conformitate cu această concepţie au acţionat la sfîrşitul săptămînii trecute mai mulţi musulmani şi la Berlin. Un grup de tineri l-a biciuit simbolic pe un bărbat deghizat în homosexual. Acesta purta o mască pe care era înfăţişat preşedintele francez Macron. Acest spectacol macabru şi dezgustător voia să ilustreze nu numai reacţia de respingere a valorilor societăţii germane democratice, ci voia să fie şi o acţiune de solidarizare făţişă cu asasinul profesorului francez Samuel Paty.

Potrivit Serviciului de Informaţii Interne, în Germania există 620 de islamişti suspectaţi de acţiuni violente care se află în vizorul autorităţilor, 2.060 sînt consideraţi periculoşi.