Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Trump a pierdut în SUA. ”Urmașii lui” de peste Ocean continuă ”bătălia”

trump_si_orban.jpg

Sursa imaginii: 
AFP

Miliardarul republican Donald Trump a adus în 2016 la Casa Albă un nou mod de a face politică, din toate punctele de vedere. Un recent sondaj arăta că europenii, cu excepția polonezilor, nu l-ar fi votat dacă ar fi avut un cuvânt de spus în alegerile de peste Ocean. Totuși, ar fi existat și europeni care ar fi mers pe mâna președintelui ”social media”. Cine au fost însă aceștia, inclusiv în spațiul românesc și cine va continua ”politica trumpistă” adaptată în stil european?

La RFI, președintele think tankului Expert Forum, Sorin Ioniță, spune că în Europa și în România ”fiecare are o imagine a lui Donald Trump care nu este cea a cetățeanului american”. ”Pe noi nu ne interesează direct ce propune el. Avem o imagine intermediată, mai mult de fapt divers de prin știrile internaționale, că a mai zis o trăsnaie, că s-a mai certat cu China. Genul de analiză de berărie. Nu e ca și când ar candida în România și ar depinde soarta noastră de el și atunci ne gândim în mod serios cu cine votăm. La nivelul ăsta are fanii lui pe toate plajele de vârstă sau de educație. E clar că există o tabără culturală Trump, cel puțin pe social media. Mai curând folosesc imaginea lui Trump ca să transmită o anumită imagine despre ei înșiși publicului românesc. Folosești această memă, Donald Trump sau anumite elemente din discursul lui ca să să spui ceva alor tăi. Dacă ești intelectual public ca să îți aduni un public de fani, să îți creezi o bulă de internet. Dacă ești politician ca să te agăți de notorietatea lui Trump. Dar la noi nu am prea văzut cazuri de politicieni români care să vorbească deschis despre lucrurile astea sau nu îmi aduc eu aminte acum. În rest, cred că el e privit în România mai mult ca un fel de caricatură interesantă. O caricatură în sens nepeiorativ, un personaj de desene animate. Nu îl iei în serios. Te uiți la el, râzi, comentezi, unul e pentru, unul e contra, dar nu e o miză reală în viața noastră”, spune Sorin Ioniță.

Totuși, a reușit Trump să influențeze modul european de a face politică? Da, spune la RFI Sorin Ioniță. ”A avut o influență și nu numai în România, în tot estul Europei, de fapt în toată Europa. Steve Bannon a tropăit prin Europa, a încercat să facă partide, să pună la cale conferințe, rețele transnaționale. Nu au prea ieșit chestiile astea, dar influența a fost în politica europeană în sensul că atunci când Trump și pe urmă Brexit au dat spărtura în consensul european centrist, au apărut tot felul de lideri interesanți care cred că mai mul au prins curaj să spună în public ceea ce gândeau oricum, dar le era rușine să spună înainte. Puterile occidentale vorbeau pe un anume ton, pe o anume voce și într-un anume consens. Când consensul occidental s-a spart, e clar că mulți ne-am pierdut ancora pe aici prin est. Așa stau lucrurile. În România au fost episoadele cu liderii PSD mai mult, ca să o spune pe cea dreaptă”, amintește președintele Expert Forum.

Pe de altă parte, Trump a lansat prin intermediul social media mai multe mesaje cu priză la un anumit public : el a fost în prima linie să spună că de fapt Covid nu este un pericol, că raportările oficiale sunt mincinoase, el a fost un promotor discret al politicilor anti-avort și al utilizării armelor de foc. A ajuns prin social media să atingă și publicul românesc, să influențeze anumite grupuri care s-au creat și în România pe social media? ”Cred că da... Mai curând, el a impus un stil, cel dezinhibat și de politică show. Ceea ce înainte multora le era rușine să facă, (el a făcut). Așa ceva nu se face. Nu vorbești pe tonul ăsta și cu genul ăsta. Acum, într-un fel, s-a legitimat dacă președintele celei mai mari puteri o face, atunci ne permitem și noi. În sensul ăsta a deschis ușa, stilistic, pentru foarte mulți lideri să își exhibe ce au ei în cap în public. Unii au idei mai bune, alții au idei mai proaste. Toate existau înaintea lui. El le-a coagulat. A injectat foarte mult tupeu și le-a dat poleiala cu aura succesului. Până la urmă, un lider care are succes la urne asta validează. Până atunci ei nu avuseseră așa ceva, nu în modul ăsta atât de clar și spectaculos. Cred că asta a făcut. A impus un stil mai mult decât niște idei originale. Ideile erau dinainte. Iar succesul fenomenal pe care l-a avut în 2016 a legitimat stilul, inclusiv la noi, inclusiv în Europa”, spune președintele Expert Forum.

În fine, în cazul Poloniei unele idei conservatoare au prins forma unor legi, a se vedea legea anti-avort. Sorin Ioniță spune că, într-adevăr, Trump a lăsat mulți urmași. ”Vedem țările din jurul nostru, Ungaria cu Viktor Orban, Serbia cu Vucic. Mai curând Serbia cu Vucic, care e un lider mai tânăr și mai talentat decât Orban. Dar aici iarăși este o mare problemă pe care au avut-o liderii români. Nu s-a găsit niciunul cu carisma, talentul personal și credibilitatea lui Trump. Ăsta e un rol. Este un rol foarte pretențios de jucat în lumina reflectoarelor și nu se potrivește oricui. Ai noștri nu au avut genul ăsta de talent. Dragnea nu l-a avut. Mulți au încercat, dar nu au reușit. Prin jurul nostru, în regiune, au avut mai mult talent spre nefericirea respectivelor popoare. Avem acești mini Trump prin jurul nostru. Din fericire la noi nu a mers. Cine a încercat pe panta asta nu a fost credibil. Se vedea că e din alt film. Liviu Dragnea nu era genul ăsta de lider. El avea un alt stil, mai saturnian, mai fără priză la public. Nu i s-a potrivit rolul ăsta. Degeaba a încercat să se bage în selfie cu Donald Trump. Mulți au încercat chestia asta plătind bani la consultanți. Nu te ajută. Nu orice rol se potrivește oricui. Asta e o lecție pentru politicieni”, conchide Sorin Ioniță.