Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Ciolacu către Orban: Sunteți adevăratul răspândac al sărăciei

După ce premierul Ludovic Orban a prezentat în fața parlamentarilor planurile bugetare ale guvernului pentru anul viitor, Marcel Ciolacu a lansat un atac la adresa liberalilor și a lăudat programul PSD, ca fiind singura soluție pentru ieșirea din criza actuală.

Marcel Ciolacu a spus de la tribuna Parlamentului și că doar conducerea Partidului Social Democrat poate rezolva actuala criză:

Aţi stat atât de mult cu ochii în sondaje încât aţi uitat de nevoile reale ale poporului. Ştiu că nu puteţi să le spuneţi românilor că va creşte TVA, că îi veţi da afară, pentru că vin alegerile în 6 decembrie, singurul lucru de care vă pasă cu adevărat. Spre deosebire de PNL, noi am prezentat un plan clar. Avem soluţiile şi oamenii potriviţi pentru a controla pandemia. Avem soluţiile pentru a aduce Guvernul acolo unde îi e locul, de partea românilor. Trebuie să plecaţi urgent pentru ca România să se facă bine”, a spus Marcel Ciolacu, comentând că „în ianuarie FMI va fi aici, dacă acest guvern incompetent şi fără viziune rămâne în funcţie”.

Ciolacu i-a spus lui Orban și că este „adevăratul răspândac al sărăciei”, referindu-se ironic la declarația premierului referitoare la adolescenții care răspândesc Covid-19:

Domnule Orban, dumneavoastră sunteţi adevăratul răspândac al sărăciei. Singura promisiune onorată a fost către prietenii dva politici – să îi faceţi şi mai bogaţi. Caracatiţa penelistă a fost singura care a prosperat în pandemie. Sunteţi corupţi până în măduva oaselor. Aşi furat măştile de pe faţa persoanelor defavorizate. Aţi furat tabletele copiilor, aţi furat ventilatoarele care ar fi putut salva vieţile omeneşti. România riscă să piardă dreptul la fonduri europene”, a mai spus conducătorul PSD.