Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Uniunea Europeană întinde o mână peste Atlantic : apel la ”colaborarea pentru interesele comune şi pentru binele comun”

van_der_layenm.jpg

Image source: 
AFP

Preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a propus lansat marţi un apel la refacerea parteneriatului Uniunii Europene cu Statele Unite, în contextul victoriei lui Joseph Biden în scrutinul prezidenţial american, pledând pentru consolidarea rolului instituţiilor de rang mondial, șubrezite în timpul fostei administrații Trump. "Este vorba de colaborarea pentru interesele comune şi pentru binele comun. Există o serie de domenii în care Europa are deja iniţiative şi vom fi pregătiţi să colaborăm strâns cu Statele Unite şi cu alţii anul viitor. Prima şi cea mai presantă problemă este, evident, pandemia”, a subliniat șefa executivului european într-un discurs rostit la o întrevedere cu ambasadorii UE.

"Statele Unite, la fel ca alte părţi ale lumii, s-au schimbat în ultimii ani. Nu putem da timpul înapoi şi nu putem reveni la lumea care era anterior. Dar cred că diviziunile pot fi mereu depăşite, rănile pot fi vindecate. Dar unele schimbări de priorităţi şi percepţii au ramificaţii mai produnde decât un anumit politician ori o anumită administraţie. Şi nu vor dispărea din cauza rezultatului unui scrutin", a declarat Ursula von der Leyen, într-un discurs rostit marţi la Conferinţa ambasadorilor UE. "Sigur că aceste lucruri au impact asupra noastră, în Europa, şi asupra viitorului capitol al alianţei transatlantice. Alianţa noastră se bazează pe valorile comune, pe istoria comună. Pe credinţa comună de a colabora pentru a construi o lume mai puternică, mai prosperă, cu mai multă pace. Aceste obiective vor rămâne mereu", a adăugat preşedintele Comisiei Europene. "Dar, în contextul modificării situaţiei globale, cred că a venit vremea pentru o nouă agendă transatlantică, adaptată lumii actuale. Şi cred că Europa trebuie să aibă iniţiativa, cu o ofertă de colaborare cu noua Administraţie în domenii care pot consolida parteneriatele noastre bilaterale şi multilaterale", a continuat Ursula von der Leyen, conform discursului publicat pe site-ul Comisiei Europene. "Această agendă trebuie să acopere totul, de la securitate la sustenabilitate, de la reglementările în domeniul tehnologiei la comerţ, de la introducerea unor standarde egale în activităţile economice la nivel mondial la consolidarea instituţiilor mondiale. Nu sunt doar obiective ale UE şi SUA. Alianţa noastră nu se referă doar la noi. Trebuie să fie structura unei noi alianţe mondiale. Este vorba de colaborarea cu noile puteri emergente, cu partenerii din Africa, America Latină, Australia, din zonele democratice din Asia şi din multe alte zone ale lumii", a insistat Ursula von der Leyen. "Este vorba de colaborarea pentru interesele comune şi pentru binele comun. Există o serie de domenii în care Europa are deja iniţiative şi vom fi pregătiţi să colaborăm strâns cu Statele Unite şi cu alţii anul viitor. Prima şi cea mai presantă problemă este, evident, pandemia. În această situaţie de criză, unii au ales să se izoleze. Alţii au încercat să folosească această situaţie dificilă pentru câştiguri geopolitice. Noi am ales să le dăm o mână de ajutor celor aflaţi în nevoie. Am trimis tone de echipamente medicale în China, în primele zile ale pandemiei. Am mobilizat medici pentru ajutarea sirienilor din taberele de refugiaţi. Am investit peste trei miliarde de euro în Balcanii de Vest, pentru cumpărarea de aparate de ventilaţie, a kiturilor de testare şi echipamentelor de protecţie. Am coordonat reacţiile la nivel mondial, plasând cooperarea deasupra competiţiei", a subliniat preşedintele Comisiei Europene. ”Sănătate, climă, digital, reforma sistemului multilateral bazat pe reguli: acestea sunt câteva dintre domeniile-cheie în care cred că Europa poate lua iniţiativa şi propune un nou program pozitiv cu Statele Unite”, a mai pledat preşedinta Comisiei Europene.

Relaţiile dintre UE şi SUA, notează AFP, au fost marcate de tensiuni şi confruntări în timpul mandatului preşedintelui Donald Trump, adversar al multilateralismului şi ostil Uniunii Europene, în care vedea un adversar. De altfel, Comisia de la Bruxelles a chemat Washingtonul să permită taxarea giganţilor digitali - în majoritatea lor grupuri americane – ”ieşiţi din criză mai rentabili şi cu o cotă de piaţă mai importantă ca oricând”. Ursula von der Leyen a atras atenţia că ”este imposibil ca giganţii comerciali să profite enorm de piaţa noastră unică, dar să nu plătească impozite acolo unde ar trebui”. Şefa CE a pledat totodată pentru un acord internaţional privitor la taxarea comerţului online pentru mijlocul lui 2021, în caz contrar UE urmând să prezinte propria propunere. Comisia Europeană cere, de asemenea, reguli comune pentru platformele online care au dobândit ”o influenţă şi o putere economică enorme”. Executivul UE vrea reformarea legislaţiei privind serviciile digitale astfel încât să existe posibilitatea eliminării ”tuturor conţinuturilor ilegale, simultan cu protejarea libertăţii de exprimare”.