Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Nagorno-Karabah: armenii îşi ard casele înainte de cedarea regiunii în favoarea Azerbaidjanului

Case incendiate Nagorno Karabah

Case incendiate Nagorno Karabah
Image source: 
ZUMA Press/Hepta

„Aceasta este casa mea, nu o pot lăsa pe mâna turcilor”, a spus proprietarul uneia dintre casele incendiate.

Casele din satele din Nagorno-Karabah au fost incendiate, sâmbătă, de prorietarii lor înainte de plecarea spre Armenia. Un acord de pace semnat între Erevan şi Baku sub egida Moscovei a încheiat aproape şapte săptămâni de lupte intense în Nagorno Karabakh.

„Aceasta este ultima zi, mâine soldaţii azeri vor fi acolo", a spus un soldat din satul Charektar, din regiunea Kalbajar, care urmează să fie predată Azerbaidjanului.

Numai în acest sat, care marchează limita cu districtul vecin Martakert, care trebuie să rămână sub control armean, cel puţin şase case au fost incendiate sâmbătă dimineaţă.

„Toată lumea îşi va arde casa astăzi (...) Ni s-a dat termen până la miezul nopţii să plecăm. Am mutat şi mormântul părinţilor, azerbaidjanii vor avea o plăcere să profaneze mormintele noastre, este insuportabil”, a adăugat el.

Cu o zi înainte, zeci de case au fost incendiate în acelaşi sat şi împrejurimi.

Un acord de pace semnat între Erevan şi Baku sub egida Moscovei a încheiat aproape şapte săptămâni de lupte intense în Nagorno Karabakh, o enclavă muntoasă disputată de zeci de ani între aceste două ţări caucaziene. Azerbaidjanul a recucerit mari teritorii care se aflau sub control armean de la începutul anilor 1990. Aproape 2.000 de soldaţi ruşi vor fi acum dislocaţi acolo, pentru menţinerea păcii.

Un bărbat armean stă lângă o casă incendiată în satul Cherektar, în regiunea Nagorno-Karabakh
Un bărbat armean stă lângă o casă incendiată în satul Cherektar, în regiunea Nagorno-Karabakh
Image source: 
REUTERS/Stringer