Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Europenist, francofon și francofil, viitorul secretar de stat al SUA generează multe speranțe în Europa

nato_-_ue.jpg

NATO - UE
Image source: 
nato.int

Încetul cu încetul, încep să apară și clarificările în ce privește viitorul relațiilor transatlantice. Sau cel puțin, putem constata voința liderilor Uniunii Europene și a viitoarei administrații conduse de Joe Biden de a depăși perioada întunecoasă a ultimilor ani, marcați de tumultoasa și imprevizibila președinție Donald Trump.

După cum au informat agențiile de presă, preşedintele-ales al SUA, Joe Biden, a discutat luni și marți la telefon cu preşedintele Consiliului European, Charles Michel, cu Ursula von der Leyen, preşedinta Comisiei Europene, şi cu secretarul general NATO, Jens Stoltenberg.

Cu toții și-au exprimat voința pentru întărirea relației dintre Europa și Stetele Unite. Iar liderii europeni l-au invitat déjà pe viitorul președinte American la o reuniune specială la Bruxelles, anul viitor, cu liderii celor 27 de ţări UE.

Acum este momentul să ne unim forţele pentru contracararea Covid-19, gestionarea problemelor climatice, pentru teme de securitate şi multilateralism", a declarat, vizibil optimist, Charles Michel.

Un semn al unei viitoare deschideri a administrației Biden față de Europa pentru este și nominalizarea pentru funcţia de secretar de stat la Washington a lui Antony Blinken, văzut derept un politician cu o largă deschidere spre Europa.

Iată cum îl caracterizează ediția europeană Politico pe viitorul secretar de stat, responsabil cu politica externă a Statelor Unite.

El este un europenist și multilateralist. Legăturile lui Tony Blinken cu Europa sunt îndelungate, profunde și personale - și este un puternic susținător al alianței transatlantice.

Pur și simplu, lumea este mai sigură pentru poporul american atunci când avem prieteni, parteneri și aliați”, spunea Blinken în 2016.

El a descris Europa drept „un partener vital” și a respins planurile administrației Trump de a scoate trupele americane din Germania. El a considerat aceasta drept o mișcare greșită și un rateu strategic, care slăbește NATO, îl ajută pe Vladimir Putin și dăunează Germaniei, cel mai important aliat din Europa.

Anthony Blinken este, de asemenea, francofon și francofil. El vorbește ireproșabil franceza și de altfel a locuit, când era copil, la Paris, după ce părinții săi au divorțat și mama sa, Judith, s-a recăsătorit cu supraviețuitorul polonezo-american al Holocaustului, avocatul Samuel Pisar”.

A susținut mai multe interviuri într-o franceză confortabilă și elocventă și a studiat la o școală bilingvă din Paris.

Perspective bune, așadar, însă nu trebuie uitată complexitatea dosarelor euro-americane. Relațiile comerciale rămân o piatră de încercare. Apoi, este vorba tocmai despre diferențele de abordare strtategică dintre Paris, care dorește o Europă independentă din punct de vedere militar și Berlin, adept păstrării unei puternice relații transatlantice.

 

Toate Eurocronicile lui Ovidiu Nahoi: http://www.rfi.ro/tag/eurocronica

 
Ascultați rubrica ”Eurocronica”, cu Ovidiu Nahoi, în fiecare zi, de luni până vineri, de la 8.45 și în reluare duminica, de la 15.00, pe frecvențele RFI România