
Politică
Cabinetul Biden, sub semnul competenței și experienței
echipa_biden.jpg

Corespondentul RFI Radu Tudor relatează din SUA:
Au venit, nominalizații bidenieni, și au închis paranteza de improvizație, incompetență și nepotism a epocii Trump.
"E diferența între un președinte care, în materie de nominalizări, s-a lăsat ghidat de instinct, a dat cu zarul pentru că avea zero experiență guvernamentală și puțini prieteni, și un președinte-ales, Joe Biden care-i cunoaște bine și-i apreciază pe cei pe care-i numește", observa Leon Panetta, care a fost directorul Agenției de Spionaj (CIA) și ministru al apărării în cele două mandate Obama, când și-au început sau și-au continuat ascensiunea cei prezentați ieri publicului într-o ceremonie austeră pe scena teatrului Queen din Wilmington, statul Delaware.
„E o echipă ce reflectă faptul că America a revenit, gata să conducă lumea, nu să se retragă din ea, gata să-și confrunte adversarii, nu să-și înstrăineze aliații, gata să se ridice în apărarea valorilor sale. M-a frapat cât de mulți dintre liderii străini cu care am discutat în ultimele zile așteaptă ca America să-și reafirme rolul său istoric de lider mondial.///Membrii echipei întruchipează convingerea mea profundă că America este mai puternică atunci când cooperează cu aliații săi. Cei pe care i-am ales au în palmares unele dintre cele mai mari realizări diplomatice și de siguranță națională ale ultimilor ani, realizări care n-ar fi fost posibile fără cooperarea cu partenerii noștri”, a punctat președintele-ales.
Jake Sullivan - la 44 de ani cel mai tânăr Consilier-desemnat pentru Securitate Națională după McGeorge Bundy, numit, la 41 de ani, de John Kennedy - a fost unul dintre principalii negociatori ai acordului nuclear cu Iran-ul.
„Vom fi vigilenți în confruntarea cu amenințările vechi, de la arme nucleare la terorism, dar ne vom asuma și misiunea de a re-imagina siguranța noastră națională într-o perioadă în care suntem asaltați, înlăuntrul și înafara țării, de crize noi: pandemia, declinul economic, dizlocările tehnologice, amenințările la adresa democrației, nedreptatea rasială, inechitatea în toate formele sale”, a considerat Jake Sullivan, care a fost consilier pe probleme de securitate națională al vice-președintelui Biden. "Re-imaginarea" instituțională, și implicit a relației Americii cu lumea, este unul dintre vectorii acțiunii Executivului care se constituie.
John Kerry, fost senator, candidat prezidențial, ministru de externe, activist ecologic, a fost unul dintre pricipalii arhitecți ai Acordului de la Paris și este acum ambasador pentru climat cu rang de ministru, funcție care, spre deosebire de celelalte anunțate oficial ieri, nu necesită validare parlamentară.
„Nici o țară nu poate rezolva de una singură această problema. Statele Unite, cu toată ponderea sa economică, este răspunzătoare de numai 13% din totalul emisiilor de gaze cu efect de seră. Pentru a ieși din criza ecologică, întreagă lume trebuie să se coalizeze. Reintegrarea Americii în Acordul de la Paris, din prima zi a noii Administrații, este o decizie justă, dar la fel de just este să recunoaștem că acest Acord nu este suficient”, a opinat septuagenarul Kerry, care a urmat o școală particulară în Elveția, vorbește fluent franceza, este văr cu Brice Lalonde, ministru francez al mediului la sfârșitul anilor 1980, și și-a petrecut verile tinereții în luxoasa vilă a bunicilor materni de la Saint-Briac-sur-Mer în nord-vestul Bretaniei.
Legături profunde cu Franța are și numitul în funcția de ministru de externe, Antony Blinken, care și-a început cariera în Executivul Clinton și a fost, începând din 2002, consilier al senatorului Joe Biden într-o perioadă în care acesta era liderul grupului Democrat din comitetul de politică externă. Blinken și-a urmat mentorul la Casa Albă, unde a fost Consilier pentru Securitate Națională în Cabinetul vice-prezidențial. El a ocupat, între 2015 și 2017, și funcția de ministru-adjunct de externe.
„Pentru familia mea, America a fost, ca și pentru generații de americani, literalmente ultima speranță. Bunicul meu, Maurice Blinken a fugit de pogromurile din Rusia pentru a-și clădi o viață nouă în America. Fiul lui, tatăl meu, Donald Blinken, a luptat în forțele aeriene americane în al II-lea Război Mondial și a fost apoi ambasador al Statelor Unite.///Mama mea, Judith Pisar, construiește poduri între America și lume cu materialul artelor și culturii, iar regretatul meu tată vitreg, Samuel Pisar, a fost, dintre cei 900 de elevi ai școlii sale din Bialystok, Polonia, singurul care a supraviețuit Holocaustului după patru ani în lagăre de concentrare. La sfârșitul războiului, a evadat dintr-un convoi al morții și s-a ascuns într-o pădure din Bavaria.///A auzit, din ascunzătoare, un huruit puternic. Era un tanc, dar în loc de zvastică era vopsită pe el o stea albă cu cinci colțuri. A alergat spre tanc. Turela s-a deschis, și prin ea s-a ivit un soldat negru. Tatăl meu a căzut în genunchi și a rostit singurele trei cuvinte în engleză pe are le știa: God bless America. Asta suntem, asta reprezintă, oricât de imperfect, America în lume”.
Noul ministru american de externe a copilărit la Paris după căsătoria mamei sale cu renumitul avocat și memorialist Samuel Pisar. Un alt nominalizat bidenian, Alejandro Mayorkas, care a urcat până-n vârful ierarhiei ministerului Siguranței Interne, provine dintr-o familie de imigranți cubanezi, iar Linda Thomas Greenfield completează acest tablou al diversității și credinței în idealul american. Crescută într-o familie afro-americană din Louisiana, ea devine ambasador la Națiunile Unite, cu rang de ministru, după o carieră diplomatică de 35 de ani în care a fost, printre altele, ministru-adjunct pentru Africa și șefa serviciului de personal.
Blinken și Thomas-Greenfield vor avea misiunea dificilă de a restabili echilibrul și funcționalitatea instituției diplomatice, demoralizată, debusolată, secătuită în haosul trumpian.
„Sunt patrioți, acești nominalizați, sunt liderii de care avem nevoie pentru a fi la înălțimea exigențelor acestui moment și celor ce vor urma”, a subliniat vice-președinta-aleasă, Kamala Harris.