Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Tudor Chirilă face pledoarie pentru votul la parlamentare

"Războiul obosește" - este pledoaria pe care artistul o face pentru votul la alegerile parlamentare 2020. Tudor Chirilă aduce mai multe argumente pentru care votul la parlamentare este cel mai important.

 

"Votul este una din puținele dăți în care putem să facem mai mult decât să comentăm pe Facebook", spune Tudor Chirilă pe pagina lui de Facebook. 
"Am înțeles că lumea iar e sictirită de vot. Aș zice că lumea pare sictirită de tot. Cu toate astea n-am să reușesc să mă împac cu ideea că dacă stau acasă "le-am arătat eu lor". De fapt, asta așteaptă unii dintre ei. Să stăm acasă. Ca să fie puțini acolo. Să nu fie reprezentativitate. De aia au și făcut alegeri într-un singur tur, de ajungea primarul să nu reprezinte decât pe 30 la sută din votanți", a scris Chirilă sâmbătă seară, pe Facebook.

Tudor Chirilă spune că merge la alegeri pentru că votul este ca semnătura pe un contract - cu politicianul pe care îl votezi -, iar dacă nu ai contract nu prea poți să te plângi, pentru că e ca și cum ți-ai vândut casa fără acte și ești supărat că n-ai primit toți banii.

Am crescut la bloc într-o gașcă de care mi-aduc aminte cu bucurie și acum. Le știu numele pe de rost. Eram uniți. Și fericiți în copilăria noastră din curtea din spate. Dacă ne rugam unii pe alții ceva, făceam cu bucurie. Puteam să trăim unii pentru alții. Eram și cruzi, cum sunt copiii, dar ne ajutam - Auzi, îmi dai și mie geaca ta? - Bă, lasă-mă pe mine să mă dau primu' că tre să plec - Bine, mă - Ține-mi și mie de șase, da? - Da, mă clar. Aveam încredere unii în alții, așa copii cum eram".

El le transmite celor care nu vor să meargă la vot pentru ei să o facă pentru cineva drag: "Cineva la care ții. Și votează cu gândul să-i fie bine ăluia. Lasă-te un pic deoparte și du-te și votează pentru cineva la care ții. Nu e simplu, da nici nu-ți cade mâna".