Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Cătălin Drulă: ”Ne trebuie un premier reformist și loial”. Ce nu va accepta USR PLUS în viitorul Guvern?

default.png

RFI România: Actualitate, informaţii, ştiri în direct
RFI România: Actualitate, informaţii, ştiri în direct
Sursa imaginii: 
RFI

USR PLUS îl va propune pe Dacian Cioloș pentru funcția de premier, declară la RFI liderul deputaților USR, Cătălin Drulă. El explică pe de altă parte ce nu va accepta formațiunea sa de la viitorii parteneri de guvernare.

Cătălin Drulă afirmă că USR PLUS este pregătit să intre în viitorul Guvern, după recentele alegeri parlamentare: ”Noi am vrea să ne concentrăm mai mult spre viitor decât spre trecut. Cred că important acum este să avem un nou Guvern, pe baza rezultatului alegerilor, un Guvern reformist și aici USR PLUS este pregătit să intre în acest Guvern, avem acel program de guvernare, cu care intrăm în aceste negocieri”.

El precizează că Dacian Cioloș este propunerea de premier a formațiunii sale: ”Dacian Cioloș este propunerea cu care mergem la Cotroceni. Pe de altă parte, suntem realiști și înțelegem că într-o coaliție în care nu suntem noi partidul cel mai mare, proporția este undeva, din estimările noastre, 134 de mandate PNL, 80 USR, e mai probabil ca premierul să vină de la partidul mai mare”.

 

Un premier ”reformist și loial”

 

Cătălin Drulă ar vrea un premier reformist și loial: ”Ne trebuie un premier care să aibă în primul rând un mandat reformist. Statul român trebuie să înceteze să fie un rezervor de sinecuri. Deci un om care să treacă peste faptul că trebuie să dea de mâncare la o grămadă de guri din partid. Și aici un simplu exemplu, academiile acelea false, una dintre ele este Academia Oamenilor de Știință de România, e o falsă academie, e doar un titlu acolo, niște oameni primesc o rentă lunară, ne costă zece milioane pe an. A fost reintrodusă finanțarea tăiată de USR, prin votul PNL și PSD, la jumătatea acestui an. Ăsta este de exemplu un lucru cu care mergem la negocieri, tăiem finanțarea de aici. Deci un om cu o mentalitate reformistă, să fie loial față de parteneri, adică să nu aibă o preocupare toată ziua cum să iasă PNL sau partidul propriu mai bine decât partenerii, pentru că asta duce la instabilitate”.

 

Linia roșie pentru USR PLUS, în viitorul Guvern

 

Liderul deputaților USR explică la RFI ce anume nu ar accepta formațiunea sa de la viitorii parteneri de guvernare: ”Alegătorii ne dau un mandat să asigurăm o guvernare, dar în același timp ne dau un mandat ca lucrurile să se schimbe în România, să se modernizeze, să se reformeze și câteodată cele două lucruri sunt în conflict, dar nu putem abdica de la valorile și principiile pentru care mergem acolo. Chiar ca detaliu, așa, nu știu, presupunând că aș avea la un moment dat un portofoliu ministerial, discutam cu un lider liberal și spuneam: la noi nu o să meargă să ne sunați și să ne spuneți pune-mi omul cutare la instituția X. Acum, acel lider, de fațadă sau nu, mi-a răspuns: foarte bine, așa să faceți. Dacă asta este înțeles și acceptat și eu sper să fie (...), noi suntem un partener loial. Dacă vom vedea lucruri care sunt în neregulă și statul e furat, nu putem, după ce am mers în campanie cu ”O Românie fără hoție”, să tăcem din gură. Nu suntem un partener disloial, ăsta este un lucru pe care îl garantez, dar suntem un partener care merge în numele unor valori acolo”.

Cătălin Drulă declară pe de altă parte că formațiunea radicală AUR nu este un interlocutor politic pentru USR PLUS: ”Nu, absolut! (...) Discursul acesta naționalist și de extremă e împotriva valorilor pe care noi le reprezentăm, valorile liberale clasice europene”.

Întrebat dacă l-ar deranja ca PNL să încerce o apropiere de AUR, deputatul USR PLUS a răspuns: ”Da, absolut!”.

 
Cătălin Drulă, despre formarea Guvernului, după alegerile parlamentare