Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Gabriel Zetea (PSD): Negocierile pentru formarea Guvernului, un teatru absurd, o ciolaniadă

Gabriel Zetea vrea alegeri anticipate (Sursa foto: Facebook/Gabriel Zetea-arhivă)

Negocierile dintre PNL, USR PLUS și UDMR pentru formarea Guvernului sunt absurde, spune la RFI vicepreședintele PSD Gabriel Zetea. El declară că se fac negocieri ”pe ciolan”.

Gabriel Zetea spune că negocierile pentru formarea coaliției de guvernare seamănă cu o ciolaniadă și comentează varianta Ludovic Orban-premier: ”Trăim cu toții în aceste zile cumva într-un teatru al absurdului, în care loserii partidelor... reprezentanții de la partidele care au pierdut până la urmă alegerile parlamentare în șase decembrie se întâlnesc să-și împartă funcții. Ar fi o discuție dacă cei din dreapta unită, din arcul potențial guvernamental viitor s-ar întâlni și ar face discuții vizavi de programul de guvernare, vizavi de măsurile imediate concrete care trebuie luate pentru ca totuși criza sanitară să fie gestionată în România (...), dar cei de la guvernare nu mai vorbesc despre aceste lucruri, nu-i mai interesează absolut nimic, vedem întâlniri neconstituționale, aproape ilegale, în vile de protocol ale statului român, între oameni care n-ar avea dreptul să fie prezenți acolo, în care se discută efectiv o împărțeală pe funcții, o ciolaniadă”.

Vicepreședintele PSD susține că partidul său nu va boicota constituirea noului Parlament: ”Nu, nu va boicota PSD constituirea noului Parlament. Am văzut declarația președintelui Ciolacu și ea are o anumită logică. A spus așa: PSD poate să facă acest lucru, pentru că se discutau la acele întâlniri neconstituționale și ilegale între PNL, USR PLUS și UDMR, se discuta inclusiv împărțirea funcțiilor în cadrul Parlamentului, care este un atribut al Parlamentului, în cadrul comisiilor, oamenii sunt aleși până la urmă acolo, nu se fac aceste împărțeli politice pentru a exclude un alt partid. Dacă se discută în continuare la același nivel, dorim să excludem PSD din viața publică, nu știu, dorim să excludem orice alt partid din viața publică, atunci trebuie evident să luăm și noi măsuri, pentru a contracara astfel de apucături nedemocratice”.