Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Iohannis despre negocieri: Aștept să vină cu o propunere. Că este Orban, accept, că e Cîțu, accept

Trebuie să avem puțină răbdare să vedem cum negociază partidele. Politica așa funcționează de când există, cu negocieri și discuții între partide, subliniază șeful statului Klaus Iohannis.

Președintele Klaus Iohannis spune despre negocierile pentru formarea noului guvern că trebuie să avem răbdare, pentru că în alte state negocierile au durat luni sau ani. Iohannis așteaptă propunerea și o va accepta, „că este Orban, că este Cîțu”. El a subliniat că politica așa funcționează de când există, cu negocieri și discuții între partide.

 ”Acum, cum suntem în pandemie, am început mai repede consultările. Nu vreau să repetăm greşelile din trecut, nu vreau să avem discuţii în contradictoriu şi dăunătoare. Toate aceste lucruri vreau să fie clarificate înainte de formarea Guvernului. Partidele învaţă cum se negociază. Am mai avut coaliţii şi nu putem spune că au guvernat extrem de bine”, a afirmat preşedintele Klaus IOhannis, miercuri, într-o conferinţă de presă.

Pe de altă parte, în negocierile de acum „lucrurile sunt complicate”: „doar la început pare simplu, dar cum intri în negociere, îți dai seama că sunt viziuni diferite, sunt programe de guvernare diferite, sunt scheme de ministere și atunci trebuie să avem suficientă răbdare să așteptăm ca partidele să negocieze toate aceste lucruri”.

Referitor la faptul că au trecut deja 10 zile de la alegeri, Iohannis a spus: „dați-mi voie să vă dau câteva exemple fără să nominalizez țările, dar puteți să căutați datele foarte ușor pe internet. Recent s-au finalizat negocierile pentru guvern într-o țară din Uniune după doi ani jumate de la alegeri. Într-o altă țară europeană s-a format guvernul acum mai mult timp după opt luni de negocieri. Deci vă dați seama că suntem foarte departe de acel calendar foarte extins. Nu mă înțelegeți greșit, nici nu vreau să ajungem la așa ceva, dar trebuie să avem puțină răbdare să vedem cum negociază partidele. Este posibil să se înțeleagă în coaliția de centru dreapta și să vină cu o propunere, asta aștept eu ca și președinte, să se formeze o majoritate și să-mi propună un nume”.

Iohannis a adăugat că dacă se înțeleg PNL, USR PLUS și UDMR și vin cu o propunere, o va accepta: „că este Orban, îl accept, că este Cîțu îl accept. Nu știu pe cine negociază ei acolo, dar vor veni să propună ceva”.
Președintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, că exclude, în prezent, un guvern nou format în jurul PSD.

Iohannis exclude un guvern nou în jurul PSD

Întrebat dacă există posibilitatea formării guvern „mai de stânga”, dat fiind faptul că PSD a avut cel mai mare număr de voturi, președintele Klaus Iohannis a spus că nu există această variantă.

„Din informațiile mele, PSD nu negociază cu niciun alt partid sau, invers, niciun alt partid nu negociază cu PSD. PSD singur, da, a obținut cele mai multe voturi, dar asta nu înseamnă că poate să emită pretenții la guvernare. Este o interpretare exagerată cu care vin pesediștii în fața publicului. Constituția este foarte clară. Dacă un partid câștigă peste 50% din mandate atunci are dreptul să formeze el guvernul așa cum își dorește”, a mai spus Iohannis.

PSD a mers, luni, la negocierile de la Cotroceni, cu propunerea unui guvern de uniune națională, condus de profesorul Alexandru Rafila, ales deputat pe lista PSD.