Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Ciolacu: Acest guvern este deja născut mort. Sunteți o rușine națională

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat miercuri că Guvernul Florin Cîțu „este deja născut mort”. El a adăugat că parlamentarii social-democrați nu vor vota niciodată un astfel de Executiv.

„Ați pierdut alegerile. Românii v-au trimis acasă pentru că le-ați pus în pericol sănătatea, viața, locurile de muncă și educația copiilor. V-au trimis acasă pentru ați mințit și v-ați bătut joc de o țară întreagă. Dar, domnule Orban, nu ați înțeles nimic. În loc să plecați acasă, vați dat mâna pe sub masă în goana voastră ciolan. De două săptămâni românii Vă privesc siderați cum vă sfâșâiați între voi pentru scaunele voastre, pentru bani și pentru putere. De accea v-ați pus un premier de paie, să nu cumva să vă încurce planurile planurile”, a declarat Marcel Ciolacu, în plenul reunit, potrivit Mediafax.

Marcel Ciolacu a acuzat că în programul de guvernare nu există nicio măsură pentru viața românilor și nicio reformă.

„Ați venit să prăduiți cât de mult puteți, să privatizați sănătatea, să creșteți taxele, să vindeți companiile românești, omorâți agricultorii români. Acest guvern este deja născut mort. PSD nu va vota niciodată un astfel de guvern. Sunteți o rușine națională”, a precizat social-democratul.