Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Acordul de comerț și cooperare UE-UK intră în vigoare de la 1 ianuarie. Londra va coopera cu Bruxellesul, ca ”partener egal”

Charles Michel, preşedintele Consiliului European, a discutat, luni, cu premierul Marii Britanii, Boris Johnson, despre Acordul post-Brexit, iar liderul britanic a exprimat disponibilitatea de a coopera cu Uniunea Europeană. "Am discutat cu Boris Johnson. Am vorbit despre Acordul corect şi echilibrat dintre UE şi Marea Britanie, aflat încă în curs de examinare de către Consiliul UE şi Parlamentul European", a declarat Charles Michel, prin Twitter.

"Aştept să cooperăm în cazul Covid-19, al unui posibil tratat în cazul pandemiei, de asemenea, în perspectiva Conferinţei ONU privind clima şi asupra chestiunilor de politică externă, în calitatea de aliaţi care au valori comune", a precizat Charles Michel.

La rândul său, Boris Johnson s-a declarat dornic să coopereze cu Uniunea Europeană. "Tocmai am vorbit cu preşedintele Consiliului European, Charles Michel. Am salutat importanţa Acordului Marea Britanie-UE, ca nou început pentru relaţia noastră, între suverani egali. Aşteptăm ratificarea formală a Acordului şi colaborarea în domenii prioritare comune, precum contracararea schimbărilor climatice", a afirmat premierul britanic, prin Twitter.  ”Aşteptăm cu nerăbdare ratificarea oficială a acordului şi să lucrăm împreună la priorităţi comune, precum combaterea schimbării climatice", a adăugat el.
Reprezentanţii statelor membre ale Uniunii Europene au dat luni undă verde aplicării provizorii de la 1 ianuarie a acordului post-Brexit încheiat săptămâna trecută între Bruxelles şi Londra, în aşteptarea aprobării documentului de către Parlamentul European la începutul anului viitor. "Ambasadorii (Celor 27) au aprobat în unanimitate aplicarea provizorie de la 1 ianuarie 2021 a acordului de comerţ şi cooperare între UE şi Regatul Unit", a anunţat pe Twitter preşedinţia germană în exerciţiu a Consiliului UE. Adoptarea oficială de către guvernele UE este aşteptată să aibă loc cel târziu marţi, ora locală 15:00 (14:00 GMT), a adăugat aceeaşi sursă. Votul în parlamentul britanic urmează să se desfăşoare miercuri. 

Comisia Europeană a ajuns, joi, la un acord cu Marea Britanie privind viitoarele relaţii bilaterale. Proiectul de Acord dintre Uniunea Europeană şi Marea Britanie privind relaţiile post-Brexit vizează raporturile comerciale, fiscale şi bugetare, normele de cooperare judiciară şi în materie de securitate, precum şi garanţiile juridice privind standardele de guvernare.

În contextul în care timpul este foarte scurt între obţinerea Acordului şi încheierea tranziţiei post-Brexit, pe 1 ianuarie, Comisia Europreană a propus ca tratatul să fie aplicat în mod provizoriu, până pe 28 februarie 2021. Propunerea a fost formulată în contextul în care proiectul de acord trebuie ratificat de Parlamentul European, de Parlamentul britanic şi de parlamentele celor 27 de state membre ale Uniunii Europene.

Premierul britanic, Boris Johnson, a lansat un apel la unitate pentru a reuşi aprobarea Acordului post-Brexit în Parlament, în contextul în care liderul de la Londra ar putea avea nevoie de susţinerea opoziţiei laburiste, pe fondul criticilor politicienilor eurosceptici din Partidul Conservator.