Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


“Mișcarea Legionară - forma posibil legală a comunismului în România”

miscarea_legionara.jpg

Defilare a legionarilor în 1940
Mișcarea Legionară a avut toate caracteristicile unei organizații fasciste
Image source: 
Wikipedia

Socialismul și fascismul au fost termeni rar menționați de istoricii și jurnaliștii din România. O carte recent apărută umple acest gol și avansează o ipoteză aparent șocantă.

Nenumărate cărți și articole publicate după 1990 s-au referit la comunism și la curente de dreapta din România din perioada de dinainte de 1944. Termenii “socialism” și mai ales “fascism” au fost evitați, acesta din urmă fiind aproape tabu.

Iată însă că istoricul Florin Müller, profesor la Facultatea de istorie a Universității București, abordează aceste două curente în cartea sa Socialism și fascism în România – Către o istorie intelectuală (Editura Universității din București) într-un studiu care abordează frontal cele două ideologii.

Profesorul Müller a explicat într-un interviu la RFI teza sa.

Degradarea socialismului în stalinism

Florin Müller: Există în cadrul istoriei socialismului o degradare ideologică, culturală și, desigur, politică, care pleacă de la marxismul primar, de la ceea ce poate fi denumită istoria occidentală a socialismului, trecând prin pasajul leninist și prăbușindu-se în marasmul stalinist.

Constantin Dobrogeanu-Gherea
Constantin Dobrogeanu-Gherea a fost unul dintre principalii teoreticieni ai socialismului în România
Image source: 

Greșesc cei care consideră că există o legătură obligatorie, legică între socialism și comunism, pentru că se manifestă-în marxism-o puternică dimensiune revizionistă, în sensul occidental, reprezentată de Eduard Bernstein, extinsă și spre socialismul românesc. De aceea eu nu fac o suprapunere abuzivă între opera lui Constantin Dobrogeanu Gherea sau chiar articolele teoretice ale lui Cristian Rakovsky, creația teoretică a tinerilor generoși trecuți la Partidul Național Liberal, pe de-o parte, și matricea ideologică fundamentală reprezentată de stalinism, pe de altă parte. Și nici nu consider că stalinismul ar avea o asemenea genealogie intelectuală prestigioasă.

Sigur că o serie de elemente sunt remanente, pleacă din socialism și se prăbușesc, din perspectiva mea, în stalinism. Ca atare stalinismul anilor ’50, ’60, neo-stalinismul anilor ’70 – ’80, nu sunt identice cu marxismul originar, nu sunt un efect obligatoriu al socialismului creativ, care pleacă de la Constantin Dobrogeanu Gherea, de la teoreticienii pe care i-am amintit în carte, unii foarte critici la adresa modernității capitaliste burgheze, cu o preocupare foarte mare față de social.

Eu am observat în cultura politică românească, în cea de dinainte de 1918, dar și în cea din perioada interbelică și post-1944, aș îndrăzni să spun și post-1989, dar nu vreau să mă arunc în acest teritoriu, o lipsă de atenție față de dimensiunea socială. Potențialul de reconstrucție socială, pe linie democratică, nu a fost suficient urmărit. Miza teoreticienilor, de la cei mai importanți până la cei mai puțin reprezentativi, a fost construcția național-statală. Ori eu am observat la acești teoreticieni ai socialismului, la Gherea, Constantin Mille, G. Diamandy, la Cristian Rakovsky, unii dintre ei aflându-se în adversitate, o atenție foarte mare orientată către clasele sociale marginalizate, către factorul social emergent care era considerat atunci muncitorimea, o mobilizare foarte mare spre îmbunătățirea situației clasei muncitoare, către reprezentativitatea ei politică, către construcția unei democrații reale în România, regim care nu a existat până în 1918. Vreau să arăt că a existat o autonomie politică și teoretică și chiar o relevanță occidentală a acestor preocupări în spațiul Vechiului Regat.

Fascismul – curent revoluționar

În privința fascismului nu ezit să spun că tot ceea ce înseamnă Mișcare Legionară, tot ceea ce semnifică contestație în zona radicalității de dreapta față de matricea modernității burgheze, occidentale, intră în cămașa de forță a fascismului. Spun, pe de altă parte, că fascismul are un potențial revoluționar. Eu nu folosesc termenul de revoluție într-un sens neapărat etic, nu orice revoluție este etică. Și sunt multe ”revoluții ale contra-revoluționarilor”, cum sunt numite ele de Eric Hobsbawm, care nu au acest potențial etic. M-au interesat elementele de ruptură revoluționară care există în interiorul fascismului. Curios lucru este faptul că însuși fascismul nu le-a observat foarte bine. Dacă ne uităm la zona militanților de prim rang, la Corneliu Zelea Codreanu, la Ion Moța, la Vasile Marin (poate mai puțin la acesta) observăm că sintagma de “revoluție” nu a fost prea mult pusă în practică și, mai ales, a rămas marginală discursului ideologic central.

Noi nu avem o teorie specifică a revoluției în fascism, decât mai curând periferic, la un teoretician precum Mihail Polihroniade. De observat că eu nu introduc aici dimensiunea etică, care există în mod obligatoriu în Revoluția Franceză, în Revoluția Americană și, putem discuta, chiar și în Revoluția din 1917 din Rusia. Sigur că atunci a fost o hecatombă istorică, dar Rusia avea nevoie de o revoluție real-democratică în 1917 care a fost sugrumată de revoluția bolșevică și apoi de revoluția ”de sus” stalinistă.

Diferență retorică socialism - fascism

Reporter: Se vede clar că teoreticienii socialiști aveau o mare problemă pe care o reprezenta structura socială și adaptarea discursului marxist în cazul României care se împiedica de această structură socială covârșitor țărănească.

De aceea textele citate sună adeseori greoi, pe când la intelectualii de dreapta, intelectualii fasciști, există o extraordinară ușurință, chiar de a ajunge direct la omul de rând, muncitori sau chiar țărani.

Cum se compară cele două discursuri intelectuale?

Florin Müller: Este adevărat, textele venite din zona marxismului sunt foarte greoaie, chiar și din punct de vedere academic. Nu sunt atractive stilistic, dar sunt, de foarte multe ori, fecunde în idei. Aceste texte pun în discuție problema marginalității, a alienării, a ”urii de sine” a muncitorului; apoi sunt prezente dezbateri foarte complicate asupra termenului de grevă, legitimitatea grevei, diferența dintre greva politică și cea economică, pe care nu le vom găsi în textele dreptei.

Lucrețiu Pătrășcanu
Lucrețiu Pătrășcanu a fost un teoretician al socialismului, dar și politician comunist la putere după 1944
Image source: 

Există o stilistică înaltă a fascismului (un ”fascism retoric”), și cu atât mai insidioasă, care pătrunde foarte bine în zona intelectualității medii. Unii mari intelectuali ai României au marșat pe această chestiune, pe stilistica ce insistă pe ”revoluția spirituală”, pe națiune, pe reconstrucția antropologică a omului, pe modernizarea revoluționară-ca de pildă la Mihail Polihroniade. Stilistica retorică a fascismului este într-adevăr percutantă, dar eu aș spune că mai substanțiale mi se par analizele din zona socială venind pe linia lui Constantin Dobrogeanu Gherea, a revoltei anticapitaliste a lui Christian Rakovsky și terminând cu textele aparent staliniste, eu le spun de ”marxism structural”, ale lui Lucrețiu Pătrășcanu. Observ un plus de substanțialitate la textele stângii, dar, într-adevăr, stilistic lucrurile sunt așa cum ați observat.

Comunismul popular al legionarilor

Reporter: Cu niște implicații directe electorale, chiar dacă Partidul Comunist era interzis în perioada interbelică, ecoul electoral al ideilor stângii era minimal în România, față de cel al extremei drepte.


Florin Muller
Profesorul Florin Muller lansează o teză controversată a aproprierii dintre Mișcarea Legionară și comunism
Image source: 
Florin Muller

Florin Müller: Teza pe care nu am explicat-o în carte, pentru că nu aceasta a fost miza ei, este că în 1918 se produce o deplasare către stânga a spectrului politic și a opiniei publice. Numai că această deplasare este acumulată de Partidul Țărănesc în Vechiul Regat și din 1926 de către Partidul Național Țărănesc. Sigur, aceasta este o stângă non-radicală, care nu se compară nici măcar cu stânga social-democrată, care este ea însăși marginală. Condițiile istorice din România nu permiseseră o renovare socială foarte profundă a spațiului politic și a celui social românesc. Noi aveam, în interbelic, o foarte mare problemă de retardare socială și chiar un deficit democratic. Eu sunt solidar, până la un punct, cu România interbelică, dar sunt persistente foarte multe probleme de modernizare, fenomene de retardare socială, de reprezentativitate politică.

În ceea ce privește Mișcarea Legionară, am avansat printre rânduri ideea, poate chiar ferindu-mă de propria teză, că eu consider Mișcarea Legionară forma posibil legală a comunismului din România, adică am vorbit despre un comunism popular reprezentat de Legiune. Am vrut să șochez cititorii, provocându-mă ideatic în primul rând pe mine. Eu sunt convins de justețea tezei că Mișcarea Legionară este, în realitate, forma posibil legală a comunismului din România. Legiunea semnifica radicalismul social care nu se putea exprima în forma birocratică a comunismului de tip stalinist, așa cum se prezenta Partidul Comunist din România.

Partidul Comunist a fost în ilegalitate timp de 20 de ani (1924 – 1944) și în acest timp comunismul popular s-a defulat prin Mișcarea Legionară. Aceasta nu este o mișcare propriu-zis a stângii, este o mișcare a extremei drepte, de tip fascist, dar care încadrează fluxul subteran pe care eu l-am denumit comunism popular, un curent marginal în România interbelică. Este o explicație încă nevalidată de către opinia curentă istoriografică.

Moștenire istorică inexistentă

Reporter: Nu ați vorbit în carte despre aceasta, dar care este moștenirea azi a acestor două curente?

Florin Müller: Cred că noi nu avem astăzi o problemă a moștenirii staliniste. Eu aș spune că societatea românească este destul de matură încât să nu putem vorbi nici de contraponderea unui pericol fascist în România, fascismul fiind totuși, la urma urmei, un curent revoluționar, unul de protest anti-burghez și anti-capitalist, care este, din fericire, istoricizat deja.

Corneliu Zelea Codreanu trece în revistă o gardă formată din legionari
Corneliu Zelea Codreanu compara Mișcarea Legionară cu fasciștii italieni
Image source: 
Corneliu Zelea Codreanu trece în revistă o gardă formată din legionari

Curentele la care ne putem gândi sunt mai degrabă conservatoare și nu au o relevanță culturală și o forță de penetrare comparabilă cu cea a Mișcării Legionare. De exemplu, se discută foarte mult de succesul Mișcării Legionare la alegerile din decembrie 1937. Din punctul meu de vedere, a obține 15,58% din voturi în decembrie 1937 este, totuși, un mare insucces. Iar dacă ne uităm la ceea ce a fost la dreapta Partidului Național Liberal, într-o altă configurație politică, desigur, acest rezultat nu reprezintă o victorie. Partidul Nazist câștiga la alegerile parlamentare din Germania din 1931 – 1932 peste 30%, ceea ce este enorm, sigur, pe o mobilizare politică foarte mare.

Se spune că un deficit al democrației actuale românești ar fi neparticiparea la vot. Tocmai, eu zic că neparticiparea la vot arată convingerea oamenilor că problemele lor nu se rezolvă neapărat politic, adică situația este suficient de stabilă ca să nu fie necesară mobilizarea lor politică.

Fascism – termen tabu în România?

Reporter: De ce această reticență a istoricilor din România de a vorbi despre fascism în România interbelică, de ce această pudoare?


Mircea Eliade
Mircea Eliade a fost un aderent al Mișcării Legionare
Image source: 
Institutul Cultural Român Londra

Florin Müller: Chiar nu înțeleg, pentru că este mai mult decât evident că Mișcarea Legionară a fost o mișcare fascistă, că a existat un fascism în formulele sale cele mai radicale, nu întotdeauna în haina mai sclipitoare a fascismului mussolinian din Italia și chiar a național-socialismului din Germania, a nazismului care este chintesența fascismului.

Nu înțeleg aceste reticențe, ele merg în direcția valorizării unor repere intelectuale, poate în direcția non-cunoașterii.

Reporter: Poate există și această reacție împotriva discursului din vremea regimului comunist, pentru care fascismul era un termen care îngloba tot ce era mai rău și atunci a fost întrucâtva discreditat.

Florin Müller: După 30 de ani putem discuta foarte relaxat despre fascism în România, dar să-i spunem fascism, să nu-l numim altfel, pentru că într-adevăr matricea ideologică și culturală a Mișcării Legionare este de factură fascistă. Eu utilizez termenul de fascism – și ați văzut și în carte – și includ în această discuție intelectuali de prim rang ai culturii române, și chiar universale, cum ar fi Mircea Eliade, Emil Cioran sau Constantin Noica, n-am niciun fel de reticență în această direcție. Adică nu putem ascunde fascismul în haine culturaliste, dar nici nu putem interpreta cultura interbelică ca fiind, în mod obligatoriu, un vehicul al fascismului. Lucrurile sunt mult mai complicate, se intersectează, la un moment dat se diferențiază, dar trebuie să recunoaștem că există o comunicativitate între ele.

 
Ascultați interviul cu Florin MULLER realizat de Petru CLEJ