Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Patru servicii americane de informaţii acuză Rusia de atacul cibernetic "SolarWinds"

servicii_secrete_interceptari.png

Image source: 
AFP via France24

În urma unei anchete pe care au desfășurat-o în comun, patru servicii americane de informaţii - FBI, NSA, ODNI şi CISA - acuză oficial Rusia de atacul cibernetic "SolarWinds" şi-l contrazic astfel pe președintele Trump, care acuza până acum China pentru acest atac, transmite AFP.

Poliţia federală (FBI), conducerea serviciilor americane de informaţii interne (ODNI), Agenţia Naţională americană militară de Securitate (NSA) şi Agenţia însărcinată cu securitatea infrastructurilor (CISA) susțin la unison că Rusia se află la originea atacului cibernetic uriaş descoperit în decembrie în Statele Unite.

Această anchetă comună a serviciilor americane conchide că un ”adversar probabil de origine rusă este responsabil de majoritatea pătrunderilor descoperite recent în reţele informatice guvernamentale şi neguvernamentale”, anunţă cele patru servicii americane de informaţii într-un comunicat comun.

”În acest stadiu, noi credem că era şi este în continuare o operaţiune de spionaj” şi nu o tentativă de sabotare a infrastructurilor, subliniază ele.

”Luăm toate măsurile necesare în vederea evaluării amplorii acestei operaţiuni şi răspunderii acesteia”, anunţă ele.

Atacul a început în martie, când hackerii au profitat de o actualizare a unui program de supraveghere dezvoltat de o întreprindere din Texas - SolarWinds -, folost de zeci de mii de întreprinderi şi de administraţii în întreaga lume.

Atacul a continuat timp de luni de zile înainte să fie descoperit, în decembrie, de către grupul din domeniul securităţii informatice FireEye, el însuşi una dintre victime.

SolarWinds a anunţat că până la 18.000 de clienţi - inclusiv întreprinderi mari şi agenţii guvernamentale americane - au descărcat actualizări ale programului care le-au permis hackerilor să obţină acces la corespondenţa prin e-mail.

Însă, potrivit serviciilor americane de informaţii, ”numărul entităţilor compromise este cu mult mai mic” de 18.000.

”Noi am identificat doar aproximativ zece agenţii guvernamentale” ale căror sisteme au fost piratate, precizează cele patru servicii în comunicat.

Serviciile americane de informaţii nu precizează însă care sunt aceste agenţii afectate.

Însă mai multe departamente din cadrul Guvernului american au anunţat pătrunderi - şi anume departamentele de Stat, al Comerţului Exterior, Trezoreria sau Departamentul Securităţii Interne (DHS).

Înainte ca Donald Trump să-şi exprime îndoiala cu privire la vina Rusiei, şeful diplomaţiei americane Mike Pompeo a arătat cu degetul Moscova, însă serviciile americane de informaţii s-au abţinut până acum să desemneze vinovatul.

”Este regretabil că această administraţie a avut nevoie de peste trei săptămâni (...) pentru a publica, într-un final, o acuzaţie vagă”, denunţă democratul Mark Warner, vicepreşedintele Comisiei Informaţiilor în Senat.

”Sper să avem în curând ceva mai categoric”, a subliniat el, adugând că Rusia trebuie avertizată că aceste fapte sunt ”inacceptabile şi vor primi un răspuns de o amploare adecvată”.

Ancheta continuă şi poate scoate la lumină alte ţinte în administraţia publică, anunţă cele patru agenţii.