”N-am vrea să verificăm într-un asemenea mod raportul dintre fragilitatea și reziliența democrației românești”

A.P: De ce o asemenea mobilizare de forțe la atâta timp după rezultatul alegerilor? De ce o parte dintre americani speră că rezultatele alegerilor nu pot fi puse în aplicare?

O.N: Mai întâi de toate, cred că trebuie să vedem adevărata dimensiune a ceea ce unii comentatori americani au numit o insurecție. Poate că s-au grăbit și ne dăm seama că pentru jurnalistul american așa ceva era de neconceput că se poate întâmpla chiar la el acasă. Vorbim, totuși, de un număr mic de persoane, de ordinul miilor, care au forțat intrarea în Capitoliu.

Este o mișcare tipic extremistă, cu un număr relativ mic de participanți, dar foarte hotărâți și relativ bine organizați.

Desigur, după alegerile câștigate, totuși, mai greu decât se aștepta, de către Joe Biden, s-a spus că trumpismul este aici ca să rămână, și acesta este un adevăr. Trumpismul va rămâne și va căuta revanșa la următoarele alegeri. Ceea ce am văzut astăzi a fost forma lui extremă, scăpată de sub control.

Iar acesta este rezultatul diviziunilor pe care lideri precum Donald Trump și alții asemenea lui le-au semănat în societățile lor. Ceea ce am văzut în această noapte seamănă cu o producție de la Hollywood, dar este ceva real, este un efect inevitabil al divizării societății.

A.P.: Ce mesaj transmite lumii acest eveniment ?

Că democrațiile pot fi fragile, dar și reziliente. Că o mână de oameni hotărâți poate da peste cap instituții, poate arunca în aer norme și cutume – care pot fi, poate, plictisitoare pentru unii, care pot fi mâncătoare de timp și energii, dar care până la urmă asigură o protecție convenabilă pentru toți.

Da, democrația poate fi uneori plictisitoare, alteori exasperantă prin procedurile ei, dar de-abia atunci când vedem cu ochii noștri episoade precum acesta, petrecute în chiar inima exemplarei democrații americane, vedem ce înseamnă lipsa democrației, a procedurilor, a legilor. Vedem cum, la propriu, oamenii grotelor își pot impune legea cu pumnul.

Pe de altă parte, vedem cum democrația, așa fragilă cum este, poate să reziste. Că poți ataca unul dintre simbolurile sale, dintre templele sale, dar instituțiiile sale profunde pot să reacționeze și, în cele din urmă, să pună lucrurile în ordine.

Vedeți, democrațiile sunt adesea reprezentate printr-un simbol feminin – Statuia Libertății din Statele Unite, Marianne în Franța, România revoluționară de la 1848 a lui Rhosenthal. Ce simbolizează acestea? Fragilitatea dar și forța.

A.P.: Unii comentatori vorbesc despre așa-numitul terorism intern. Asta am văzut azi-noapte?

O.N.: Există, într-adevăr, acest fenomen, el nu este nou, dar a fost amplificat foarte mult în ultimii ani, odată cu adâncirea diviziunilor din societățile democratice și cu avântul rețelelor de socializare, care au permis adepților să discute mai ușor unii cu alții, să schimbe idei și să se organizeze.

Așa am avut atacuri la adresa unor simboluri ale diversității – moschei, sinagogi, cluburi LGBT. Și asta, peste tot în lume. Așa a fost asasinat primarul liberal al orașului polonez Gdansk, au fost atacuri la adresa unor politicieni liberali din Germania. De altfel, și primarul de origine română al orașului german Gorlitz a fost amenințat, și asta doar din motivul că este român.

A.P.: Există și niște lecții pentru România?

O.N.: Da, pentru că România, în ultimii 30 de ani, cu toate problemele pe care le-a întâmpinat, a reușit să construiască o democrație funcțională și a reușit să se alăture clubului exclusivist occidental, cu câștiguri extraordinare, palpabile.

În același timp, sunt diviziuni care s-au acumulat, sunt diferențe foarte mari între cei care au reușit să se adapteze la schimbări și cei lăsați în urmă. Între marile orașe și urbanul mic sau mediul rural. O diviziune care se manifestă tot mai pregnant este cea dintre România liberală, deschisă, occidentală și cea tradiționalistă, închisă, de factură orientală. Iar pandemia a accentuat aceste diviziuni.

Ascensiunea extremei drepte la recentele alegeri ilustrează aceste realități, de care trebuie să ținem seama.

Chiar zilele trecute, am văzut cum o doamnă senator a formațiunii AUR găsea că n-ar fi o idee rea ca un grup bine organizat să intre cu mitralierele în sala Senatului și să facă curățenie.

Până azi noapte, puteam spune că doamna respectivă nu trebuie luată în serios. Ei bine, evenimentele la care toți am fost martori ne arată că asemenea derapaje nu sunt imposibile. Și ne mai arată cât de importantă este responsabilitatea celor învestiți cu funcții publice.

Și, ca să încheiem, parcă, totuși, n-am vrea să verificăm într-un asemenea mod raportul dintre fragilitatea și reziliența democrației românești . Deși, să nu uităm, în timpul mineriadei din 1991, Ion Rațiu a ținut de unul singur piept minerilor care luaseră cu asalt Camera Deputaților.