
Politică
Peste 60 de arestări la Washington DC după asaltul asupra Capitoliului
protestatari pro-trump.jpg

Mai mult de 60 de persoane au fost arestate, iar anchete sunt în curs de derulare, după asaltul de miercuri asupra Congresului american din Washington DC de miercuri.
În același timp, FBI cere ajutorul publicului pentru a identifica protestatarii pro-Trump care au intrat cu forța în Capitoliu, în timp ce Departamentul de Justiție a spus că o politică adoptată în vară pentru a considera acuzațiile de rebeliune pentru protestatarii anti-rasism s va aplica și în acest caz.
Poliția a făcut, în total, 68 de arestări, conform șefului poliției din capitala SUA:
”Mai avem multă muncă de făcut pentru a identifica și a trage la răspundere pe fiecare care a făcut parte din mulțimea violentă”, le-a spus reporterilor șeful poliției, Robert Contee.
O parte dintre persoanele care au participat la asalt se vor confrunta cu inclupări joi, iar autoritățile federale vor continua să adune probe și să facă arestări în timp ce investighează, a spus procurorul general Jeffrey Rosen:
”Violența și distrugerea proprietății în clădirea Capitoliului american de ieri au arătat o lipsă de respect flagrantă și îngrozitoare pentru instituțiile guvernului și pentru gestionarea ordonată a procesului democratic”, a spus directorul FBI Chris Wray.
De asemenea, Departamentul de Justiție a confirmat că o politică instituită care îndeamnă procurorii să ia în considerare acuzații de ”conspirație la sediție” pentru persoanele implicate în protestele anti-rasism se va aplica de asemenea celor care au luat cu asalt Capitoliul, spărgând geamuri și furând obiecte.
Amintim, Congresul Statelor Unite a oficializat joi victoria lui Joe Biden la alegerile prezidențiale din 3 noiembrie, ultima etapă înainte de învestitura sa, în 20 ianuarie.