Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


EXIT Trump, ENTER Biden | „Umbra trumpismului va bântui mandatul președintelui Biden”

7601815-mediafax_foto-ap.jpg

Image source: 
Mediafax Foto

Era Trump se încheie ofical azi, 20 ianuarie 2021, când democratul Joe Biden va deveni oficial cel de-al 46-lea președinte al SUA. Se anunță o inaugurare tensionată a mandatului lui Biden, după violențele de la Capitoliu soldate cu 5 morți. Garda Națională a fost chemată să asigure ordinea, iar FBI avertizează că ar putea izbucni chiar violențe armate pe străzi.  „Asistăm în acest context la una din cele mai dramatice treceri de la o administrație la alta din istoria SUA”, afirmă, la RFI, reputatul profesor Valentin Naumescu, de la Facultatea de Studii Europene a UBB Cluj. „Pentru România, UE și NATO există premise de îmbunătățire a relațiilor cu SUA”, mai spune Valentin Naumescu.

Nu cred într-o întoarcere la epoca Obama

Valentin Naumescu: Cu siguranță vor fi schimbări substanțiale. Există așteptări foarte înalte cu privire la noua administrație Biden. Eu aș îndemna, mai degrabă, la un optimism moderat pentru că nu toate lucrurile se pot schimba dintr-o dată, masiv. Nu cred că va fi posibilă o întoarcere la epoca Obama. Noul președinte american sigur că va face foarte multe schimbări. O parte din ele sunt previzibile. Sunt cele anunțate pentru primele zile ale mandatului. Pe de altă parte, contextul politic intern din Statele Unite îi vor limita spațiul de manevră.

Reporter: Și totuși, democrații controlează sau vor controla cele două camere și au și președintele, domnule profesor. Un context mai prielnic decât acesta nu puteau avea...

V.N: Senatul va fi controlat, teoretic, prin votul de aur pe care îl poate da vicepreședinta Statelor Unite, Kamala Harris , în calitate de președinte al Senatului. Dar se întâmplă foarte rar ca vicepreședintele să vină în Senat și să voteze. De obicei, ceilalți 100 de senatori își desfășoară activitatea în Congres. Dar, sigur, dacă va exista o asemenea situație limită, 50 la 50, putem spune că democrații au și în această cameră majoritatea. Nu în ultimul rând, să nu uităm că la anul în noiembrie, vor fi alegerile de la jumătatea mandatului, „midterm elections”. Democrații vor trebui să fie foarte atenți cu tot ce se întâmplă în economia Statelor Unite, cu viața socială pentru că, inclusiv la la alegerile din 3 noiembrie, majoritatea democrată din Camera Reprezentanților s-a redus cu 11 mandate. Situația politică rămâne destul de echilibrată. Spuneam cu altă ocazie că, din păcate. Umbra trumpismului va bântui mandatul președintelui Biden.

„Înscăunarea” lui Biden, similară cu revigorarea liberalismului?

Rep: Venirea lui Joe Biden în locul lui Donald Trump ar putea fi un semnal pentru întreaga lume pentru o revenire la o politică mai decentă, cumva pentru înlăturarea populismului? Acesta a cuprins în ultimii ani mai multe țări din Europa. Spre exemplu, Polonia, Ungaria și chiar România într-o anumită măsură, dacă ne uităm la fosta guvernare și la cât de criticată a fost ea la nivelul Uniunii Europene pentru anumite decizii, în special pentru cele care au legătură cu justiția.

V.N: Fără îndoială că este un semnal pozitiv, un semnal politic puternic în direcție sprijinirii sau reconsolidării valorilor democrațiilor liberale. Pe de altă parte, nici nu aș putea anticipa o dispariție a curentului politic iliberal, naționalist, protecționist, antiglobalist, suveranist. Aceste idei vor continua să funcționeze în spațiul politic euro-atlantic. Atât în Statele Unite, unde este în continuare foarte puternic. Dar și în Uniunea Europeană. Amenințările persistă. Vedem foarte bine ce se întâmplă în Federația Rusă. Vedem accentele tot mai dure din politica regimului de la Beijing.

Rep: Ne putem aștepta la o îmbunătățire a relației Statelor Unite cu România?

V.N: Relația Statelor Unite cu România nu a fost deloc rea nici în ultimii patru ani, dimpotrivă. Așa cum știm, pe dimensiunea de politică externă și de securitate și în parteneriatul strategic consolidat dintre România și Statele Unite, lucrurile au mers foarte bine și au fost realizări. Un plus pentru România, un beneficiu important este tocmai această perspectivă de consolidare a relațiilor transatlantice, de consolidare a Alianței Nord Atlantice, chiar de posibilitatea de a se lucra la un nou concept strategic al NATO în orizontul anilor următori. Aceste lucruri ar fi fost imposibile în timpul sau în eventualitatea unui al doilea mandat al lui Trump. Nu neapărat în mod direct din punctul de vedere al relației bilaterale Washington – București, care a fost foarte bună, dar din perspectiva relațiilor Statele Unite – Uniunea Europeană și a încrederii între aliați în cadrul NATO, eu cred că România este în câștig prin faptul că ordinea politică occidentală se întărește, se reconsolidează odată cu venirea lui Joe Biden la Casa Albă.

Ascultă:

 
Valentin Naumescu, despre numirea lui Joe Biden la Casa Albă