Gimnastica publicistică

Conflictul care mocnea între legionari şi Ion Antonescu s-a transformat în ianuarie 1941 într-o acţiune violentă. Legionarii care au participat la guvernare s-au opus lui Antonescu. În toată ţara s-au produs ciocniri între legionari şi militari care s-au soldat cu numeroşi morţi şi răniţi.

Dacă pînă atunci, presa de limbă germană din România nu şi-a ascuns simpatiile pentru legionari, aflaţi la guvernare din septembrie 1940, imediat după izbucnirea „rebeliunii” redacţiile erau derutate şi trebuiau să-şi schimbe linia editorială. Asta se desprinde în mod exemplar şi din ziarul timişorean „Banater Deutsche Zeitung”.

În ediţiile din perioada 21-26 ianuarie 1941 se poate observa cum redacţia îşi schimbă perspectiva de abordare a temelor de politică internă. Pe data de 21 ianuarie, ziarul mai publică pe o pagină întreagă discursul lui Constantin Papanace, subsecretar în ministerul finanţelor şi unul dintre teoreticienii legionarismului.

Discursul lui Papanace, ţinut cu prilejul unei manifestaţii legionare, organizată la Timişoara, a apărut sub titlul belicos: „Distrugerea plutocraţiei o necesitate istorică. Fără ezitări, România legionară stă alături de Germania şi Italia pînă la victoria finală”. Textul este ticsit de atacuri violent anti-semite care se potrivesc şi cu linia pro-nazistă a ziarului.

În acelaşi număr se mai poate citi un discurs al lui Fritz Cloos, şeful organizaţiei naţional-socialiste a muncitorilor germani din România. Pe aceeaşi pagină se publică şi o reclamă pentru filmul german de propagandă anti-semită, „Jud Süß”, care rula în cinematograful Capitol din oraşul de pe Bega.

Ediţia de miercuri, 22 ianuarie, anunţă pe prima pagină cu litere de o şchioapă că maiorul german Döring fusese asasinat la Bucureşti de către „un agent britanic”. Acelaşi ziar mai anunţă că legionarii condamnă asasinatul şi că mii de legionari s-au adunat în oraşele ţării, scandînd numele şefului lor, Horia Sima.

Fără prea multe detalii ziarul vorbeşte şi despre înlocuirea ministrului de interne. Totodată, ziarul îşi continuă propaganda toxică, antisemită, publicînd, între altele, decizia ridicării impozitului (cu 15 pînă la 30 la sută) pentru evrei care vor fi încadraţi în „echipe de muncă” obligatorie (după ce le-a fost interzis serviciul militar).

Joi, 23 ianuarie 1941, ziarul timişorean citează proclamaţia lui Ion Antonescu de a păstra ordinea în toată ţara, apoi vorbeşte despre înlocuirea prefecţilor legionari şi despre ceremonia de doliu pentru ofiţerul nazist german Döring, asasinat la Bucureşti. Într-un articol se aminteşte de manifestaţia legionarilor din Timişoara care cereau eliminarea tuturor „masonilor şi evreilor” din structurile statale şi instaurarea unui guvern legionar monocolor la cîrma ţării.

Abia din ediţia de vineri, 24 ianuarie 1941, cititorii află cîte ceva despre ciocniri. Se publică apelul de a se respecta „ordinea şi disciplina” al lui Antonescu şi se precizează că trupele germane staţionate la Timişoara garantează liniştea în oraş. Legionarii răsculaţi, mai scrie ziarul, au părăsit clădirea prefecturii şi alte instituţii publice ocupate.

Relatările ezitante referitoare la legionari dispar cu desăvîrşire din ediţia de week-end a cotidianului. Dintr-un ziar cu simpatii legionare, cotidianul se transformă într-o publicaţie care susţine fără ezitări cursul politic lui Ion Antonescu.

Cititorii află din ediţia de duminică, 26 ianuarie 1941, că şefii legiunii s-au ascuns şi că toţi participanţii la rebeliune vor fi pedepsiţi. Totodată, ziarul nu uită să publice ştirea triumfătoare că la Bucureşti a sosit noul ambasador al Germaniei, baronul Manfred von Killinger, care a avut o primă întîlnire cu Ion Antonescu şi alţi demnitari.