Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Un grup de chinezi revoltați care nu se lasă reduși la tăcere (reportaj Le Figaro)

xi_bun.jpg

Portretul lui Xi Jinping pe un panou al propagandei de stat, Beijing, 2018
Image source: 
AFP

Zhang Hai, un agent imobiliar de 51 de ani din Shenzen, tocmai a revenit la Wuhan, ”orașul păcatului originar” cum îi spune el, acolo unde tatăl său a murit în urma infecției cu coronavirus la 1 februarie anul trecut, ca să protesteze. Este revoltat că nici acum nu a putut intra în posesia urnei cu cenușa tatălui său, deși autoritățile promiseseră încă din aprilie anul trecut că i-o vor înmâna.

S-a săturat să fie permanent supravegheat, atât online cât și fizic, de sistemul de securitate al celei de a doua puteri mondiale.

”Telefonul îmi este ascultat. Mi-a fost blocat până acum de 5 ori contul pe care îl am pe platforma Webo. La Shenzen am fost interpelat de patru ori de poliție și tot polițiștii mi-au perchiziționat casa de cinci ori, în absența mea. E o adevărată teroare!”, spune pentru Le Figaro acest om care refuză să tacă.

Dar de ce a fost luat în vizor de autorități? Pentru că a cerut socoteală pentru moartea tatălui său, care s-a contaminat într-un spital din Wuhan, unde venise pentru o operație ușoară, în ianuarie anul trecut. O decizie care s-a dovedit fatală și care acum apasă pe umerii fiului. El acuză minciunile autorităților care au ascuns săptămâni la rând adevăratele efecte ale virusului, deși medicii avertizaseră că este un pericol mortal încă din decembrie 2019.

Acum, la un an de la acele evenimente, mașinăria propagandei oficiale încearcă din nou să ascundă inconvenientele, de această dată vocile revoltate, precum cea a lui Zhang, pentru a proclama ”victoria măreață” împotriva ”coronavirusului demonic”.

La Comisariat i-au pus în față lista cu toate convorbirile sale de pe WeChat, o rețea de mesagerie online populară în China și au făcut permanent presiuni asupra lui și a familiei sale pentru a-i readuce ”pe calea cea dreaptă a socialismului chinez”.

”I-au amenințat pe toți apropiații mei care locuiesc în Wuhan că își vor pierde slujbele. Mi-au cerut să nu mai vorbesc cu presa străină, pentru că e anti-chineză. Dar de ce nu s-au gândit că suntem cu toții chinezi atunci când ne-au ascuns adevărul despre ce s-a petrecut aici cu virusul?”, întreabă retoric Zhang.

La 1 decembrie anul trecut, când venise din nou la Wuhan, după o călătorie de 1000 de km din orașul său de reședință, Shenzen, primarul de sector i-a trimis un mesaj scurt: ”Te-ai întors? Te invit la cină diseară”. ”Aveți aparatură de urmărire bună, nu glumă”, a fost răspunsul lui Zhang.

Zhang face parte dintr-un grup restrâns de chinezi nemulțumiți care și-au pierdut rude apropiate din cauza epidemiei și care nu renunță să ceară socoteală autorităților care au ascuns la început efectul mortal al virusului. Astăzi acești oameni sunt hărțuiți și izolați. Între timp portrete uriașe ale ”cârmaciului” Xi domină peste totul peisajul  și felurite alegorii, cu steaguri roșii și manechine îmbrăcate în alb pot fi văzute peste tot, ca într-o uriașă expoziție orchestrată de aparatul de propagandă.

Nimic însă despre Li Wenliang, medicul martir care avertizase asupra catastrofei încă de la început, dar care a fost redus la tăcere de autorități și care, la 1 februarie anul trecut, a murit ca urmare a infecției.

”Am impresia că trăiesc într-o altă lume. Când ies pe stradă mă simt singură și uitată. Tristețile și durerile noastre sunt invizibile pentru ceilalți”, spune Yang Min, pensionară de 50 de ani, care și-a pierdut unica fiică în timpul pandemiei. Fusese internată pentru o operație de cancer la sân și începuse un tratament care i-ar fi asigurat în proporție de 99% vindecarea. Dar s-a infectat, într-un salon suprapopulat de spital. Mama ei nu a lăsat lucrurile așa și s-a încumetat să facă plângere în justiție.

”Autoritățile sunt vinovate. Dacă s-ar fi luat la timp măsuri epidemia ar fi putut fi evitată”, susține ea.

”Dacă s-au temut de panică ar fi putut lua măsuri discret, să examineze și să-i izoleze pe cei infectați, să ceară populației să poarte mască”, adaugă ea, deși nu are nicio speranță că plângerea ei va avea succes.

Tan Jun, un funcționar din orașul vecin Yichang, a fost primul care a avut curajul să facă plângere în justiție. Acum i se cere să tacă. ”Șeful meu mi-a interzis să vorbesc cu presa. Sunt supus mereu la presiuni. Vă mulțumesc că mă ascultați”, spune el politicos reporterului.

Confruntate cu un adevărat zid al tăcerii în propria lor țară, familiile victimelor încearcă să se agațe de ajutorul internațional. Au încercat să contacteze delegația OMS care tocmai aterizase la Wuhan pentru a cerceta condițiile în care s-a declanșat epidemia, dar, surpriză: chiar înainte de sosirea delegației grupul de pe WeChat, care era deja supravegheta, a fost blocat de cenzură.

”Misiunea asta a OMS nu e decât un circ”, spune Zhang Hai, care a încercat și el să intre în contact cu delegația OMS.

Cu toată revolta lui însă, Zhang se declară patriot și e sigur că președintele Xi Jinping ”vrea fericire pentru întreg poporul”

”Eu susțin partidul. Nu e o contradicție cu ce fac eu acum. Trebuie identificați vinovații pentru drama care s-a întâmplat, iar țara trebuie să se dezvolte în continuare”, explică el.

Una dintre țintele lui este Zhou Xianwang , primarul din Wuhan: ”Greșelile autorităților locale le-au pus pe cele centrale într-o situație jenantă”. Dar, pe de altă parte, recunoaște că primarul avea nevoie de aprobare de la centru pentru a spune adevărul.

”Eu una nu mai înțeleg valorile valabile în această țară: asasinii sunt scoși basma curată, pot să-și urmeze liniștiți carierele, dar oameni ca doctorii Li Wenliang, Ai Fen sau ca scriitoarea Fang Fang sunt persecutați”, spune la rândul ei Yang.

Mărturisește că a fost urmărită chiar și în ziua în care și-a înmormântat fiica: ”Ne-au interzis să facem fotografii, dar nu ne-au interzis să plângem”, încheie ea cu ochii din nou în lacrimi.

 

Traducere după Le Figaro, de Șerban Georgescu