Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Vaccinare|Dacian Cioloș la RFI: Unii au aere de privilegiați, s-au obișnuit să se bage în față

dacian_ciolos_vaccinare_privilegiati.jpg

Dacian Cioloș spune că trebuie privilegiate la vaccinare persoanele care chiar au nevoie (Sursa foto: Facebook/Dacian Cioloș)
Dacian Cioloș spune că trebuie privilegiate la vaccinare persoanele care chiar au nevoie (Sursa foto: Facebook/Dacian Cioloș)

Campania de vaccinare anti-Covid-19 din România ar trebui să țină cont de realitățile din teren și nu de aerele de privilegiați pe care le pot avea unii care lucrează la stat sau care s-au obișnuit cu sistemul de pile și relații prin care se bagă în față, declară la RFI copreședintele USR PLUS Dacian Cioloș. El precizează că încă nu s-a vaccinat, pentru că există alte categorii de persoane mai vulnerabile care trebuie privilegiate.

Dacian Cioloș cere ca în campania de vaccinare anti-Covid-19 din România să fie privilegiate persoanele care chiar au nevoie să fie vaccinate prioritar: ”Dincolo de aceste constrângeri care sunt impuse de limitările livrărilor sau de întârzieri, întreruperi ale livrărilor, vreau să spun că avem asigurări că în perioada următoare, chiar în săptămânile următoare, livrările vor crește, pentru că va intra și Astra Zeneca, a treia companie care are un vaccin validat, deci ne așteptăm ca aceste sincope să fie rezolvate, mai ales că s-au rezolvat și anumite probleme tehnice la companiile care au întrerupt livrări (...). Dincolo de asta, mi se pare foarte important ca acel sistem, acea platformă de înregistrare a cetățenilor pentru vaccinare să fie transparentă, să funcționeze și în mod clar, asta am mai spus-o de mai multe ori și în coaliție și colegilor din Guvern, trebuie privilegiate persoanele care chiar au nevoie”.

Copreședintele USR PLUS spune că nu vrea să se vaccineze înaintea altora care chiar au nevoie acum: ”Haideți, povestea cu esențialii... sigur, esențiali sunt medicii, sunt profesorii, dar parlamentari, politicieni, tot felul de funcționari care s-au învățat cu privilegiile, pentru că lucrează la stat, cred că trebuie găsite mijloace pentru a face această diferență între cei care cu adevărat au nevoie și cei care se numesc ei esențiali. Uitați, eu sunt în situația în care mama mea e planificată abia la începutul lui martie, deci evident, eu nu pot să-mi permit, are peste 70 de ani, are mai multe probleme de sănătate, eu unul nu pot să-mi permit să mă duc să spun că sunt esențial, sunt mai esențial decât mama, care e în situația în care e”.

Întrebat dacă asta înseamnă că încă nu s-a vaccinat, Dacian Cioloș a răspuns: ”Nu, nu m-am vaccinat și am și spus că n-o să mă înghesui, până când nu văd că lucrurile funcționează în direcția bună, în direcția normală. Obiectivul la nivel european și președinta Comisiei Europene s-a angajat să asigure vaccinurile prin contractele care au fost negociate, în așa fel încât până la sfârșitul verii să avem 70% din populația Europei potențial vaccinată, evident, e vorba de cei care doresc să se vaccineze, pentru că ăsta este un alt element important (...), dar pentru cei care doresc să se vaccineze și văd că sunt din ce în ce mai mulți, să aibă posibilitatea asta (...). Deci cred că e important și în România să facem cu adevărat o ierarhie, care să țină cont de realitățile din teren și nu de aerele astea de privilegiați pe care le pot avea unii care lucrează la stat sau care s-au obișnuit cu sistemul acesta de pile și relații prin care se bagă în față”.

 
Dacian Cioloș, despre campania de vaccinare anti-Covid-19 din România