Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Cîţu: Sporurile - corelate cu performanța. Bugetul de stat - în dezbatere publică marţi sau miercuri

bani-timp-performanta.jpg

Sursa imaginii: 
pexels.com

Premierul Florin Cîţu a anunţat, luni, că Legea bugetului de stat este finalizată, însă mai sunt câteva aspecte de clarificat în rândul coaliţiei de guvernare. El a spus că sporurile bugetarilor vor fi plafonate, până la o nouă lege a salarizării care va corela sporurile cu performanţa.

Legea bugetului este finalizată şi va fi făcută publică marţi sau miercuri dimineaţă cel târziu, a anunţat prim-ministrul Florin Cîţu, care a precizat că ţinta de deficit rămâne asumată la "7 - 7,1%".

"Va fi în dezbatere publică mâine sau poimâine. Am avut de clarificat câteva măsuri, care vor fi printr-o ordonanţă de urgenţă sau amendamente în Parlament, cu cei de la coaliţie, cu coaliţia de guvernare. Legea bugetului este finalizată, va fi în transparenţă publică mâine sau miercuri dimineaţă, cel mai târziu", a afirmat Florin Cîţu la Parlament, întrebat despre Legea bugetului de stat.

Cîţu a spus că, deocamdată, nu a primit planurile de restructurare de la companiile de stat cu pierderi.

"Şi v-am spus că restructurarea se poate face în două feluri: ori vin ei cu program de restructurare, ori facem cum am făcut anul trecut, limităm subvenţiile numai către companiile care sunt profitabile şi celelalte trebuie să vină cu un plan de restructurare", a explicat Cîţu.

Întrebat despre sporurile din sectorul bugetar, Cîţu a menţionat: "Despre aceste amendamente vorbim, ele există, ori prin ordonanţă, ori vor fi în Parlament, e vorba de o plafonare în acest moment, dar urmează o Lege a salarizării care va lega sporurile de performanţă în sectorul bugetar".

Cîţu a confirmat că va exista o 'reducere' a sumelor alocate partidelor, întrebat dacă aceste fonduri vor scădea cu 30%.