Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Aleksei Navalnîi riscă trei ani de muncă forțată

navalnii.jpeg

Image source: 
AP News

Principalul oponent politic al Kremlinului, Aleksei Navalnîi, vizat de mai multe proceduri judiciare, va apărea în instanţă de două ori astăzi, în procese ce riscă să-l trimită într-un lagăr de muncă forţată timp de aproape trei ani, scrie AFP. 

Audierile vor avea loc în timp ce Curtea Europeană a Drepturilor Omului a cerut săptămâna aceasta eliberarea activistului anticorupţie în vârstă de 44 de ani, argumentând că există un risc pentru viaţa acestui opozant care a supravieţuit in extremis unei otrăviri anul trecut. Această decizie a fost imediat respinsă de Moscova, care deja ignorase apelurile în acest sens din partea Uniunii Europene, în pofida ameninţării cu noi sancţiuni. Revenit în Rusia în ianuarie, venind din Germania unde a primit îngrijiri medicale după otrăvirea sa pentru care acuză Kremlinul, Aleksei Navalnîi a fost arestat la sosirea sa pe aeroport şi a fost condamnat pe 2 februarie la doi ani şi opt luni de închisoare. Instanţa a transformat o pedeapsă cu închisoarea cu suspendare pentru fraudă datând din 2014 într-o sentinţă fermă pentru încălcarea controlului său judiciar. Apelul la această hotărâre a fost examinat astăzi dimineaţă.