
Politică
CE cere unor state membre să relaxeze restricţiile covid la granițe
Comisia Europeana

Comisia Europeană a somat şase state membre să motiveze, în zece zile, restricţiile de circulaţie impuse din cauza Covid-19 pe care le consideră exagerate.
Belgia, Danemarca, Finlanda, Germania, Suedia şi Ungaria au impus restricţii mai dure decât cele recomandate de UE, între care interdicţia de a intra pe teritoriul lor.
Cele țase state au la dispoziţie zece zile pentru a răspunde Comisiei, care nu exclude să iniţieze sancţiuni împotriva acestora, scrie News.ro.
"Întoarcerea la o abordare coordonată a tuturor măsurilor luate în ce priveşte libera circulaţie a persoanelor şi bunurilor în Uniunea Europeană reprezintă o necesitate", a afirmat comisarul pentru justiţie Didier Reynders, transmite Agerpres.
În lipsa unei abordări coordonate a tuturor celor 27, "riscăm divizări şi perturbarea liberei circulaţii, precum şi a lanţurilor de aprovizionare, ceea ce am putut vedea şi în ultimele săptămâni", a spus un purtător de cuvânt al Comisiei.
Ministrul german pentru Europa, Michael Roth, a luat apărarea deciziei ţării sale de a impune restricţii la graniţe, pe fondul raportării apariţiei în state învecinate a unor noi tulpini de coronavirus considerate mai contagioase.
"Aceste măsuri creează evident presiuni masive în regiunile de graniţă, asupra lucrătorilor transfrontalieri şi a transportului de bunuri şi pieţei unice, dar protejarea cetăţenilor noştri este primordială", a declarat ministrul german, înaintea discuţiilor cu omologii săi europeni.
Acesta a menţionat, potrivit dpa, că situaţia de la graniţele ţării sale cu Republica Cehă şi cu Austria s-a calmat semnificativ după ce au avut loc consultări şi a dat asigurări că toate măsurile luate de Germania au respectat reglementările acordului de la Schengen.
"Mai întâi, vreau să resping acuzaţia că nu am respectat legislaţia UE. (...) Le-am explicat clar partenerilor noştri că dorim să eliminăm acest regim de control la graniţe cât mai curând posibil", a mai spus Roth, potrivit dpa.