Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Josep Borrell, după vizita la Moscova: Împreună, statele sunt mai puternice în fața Rusiei

josep_borrell.png

Josep Borrell, șeful diplomației europene
Image source: 
AFP via Der Spiegel

După vizita recent efectuată la Moscova, pe care comentatorii au fost aproape unanimi în a o caracteriza drept un eșec, Înaltul reprezentant pentru politică externă, Josep Borrell, a acordat un interviu revistei germane Der Spiegel.

Domnule Borrell, un ziar spaniol vorbea odată despre „caracterul dumneavoastră vulcanic” - începe reporterul. Dar unde a fost acel personaj vulcanic în fața ministrului rus de externe Sergey Lavrov ?

”Sunt cunoscut că reacționez imediat și nu evit certurile. Dar cu această ocazie, când am auzit comparația cazului Navalny cu catalanii care au fost condamnați pentru rolul lor în referendumul de independență, m-am decis să fiu reținut. Nu m-am dus la Moscova să vorbesc despre Catalonia”.

Evident, Lavrov a identificat acest lucru ca fiind o slăbiciune – lucru remarcat și de revista germană.

Există – a spus Borrell - o expresie spaniolă care vine de la toreadorii ce agită cârpa roșie în fața taurului: „A fugi spre roșu”. În esență, înseamnă a cădea în capcana cuiva. ”Nu am vrut să fac asta. Am decis să rămân calm”.

”Pentru mulți ați părut mai degrabă neajutorat decât calm”, a venit replica redactorului de la Der Spiegel.

”Nu cred că ați spune asta dacă ați fi asistat la întâlnirea noastră din spatele ușilor închise”, a răspuns Borrell.

El spune că l-a privit pe Lavrov în ochi și i-a cerut foarte clar eliberarea politicianului de opoziție Alexei Navalny și o anchetă independentă asupra otrăvirii.

”Lavrov” – spune oficialul european - ”m-a avertizat atunci. M-a întrebat dacă vreau să vorbesc despre cazul Navalny în timpul conferinței de presă. Lavrov a spus că Rusia nu va accepta ceea ce ei numesc o ingerință în probleme interne”.

O altă întrebare s-a referit la sancțiunile împotriva Moscovei – după câte se vede, acestea nu dau rezultate.

”Este pentru prima dată când folosim regimul de sancțiuni al UE pentru drepturile omului”, a răspuns șeful diplomației europene. Dar sancțiunile în legătură cu Ucraina au un efect: cresc costurile politice și economice pentru Rusia”, a spus Borrell.

Dar nu ar fi mai eficient să interzicem intrarea oligarhilor ruși în UE și să le înghețăm activele?

Atunci – spune Borrell - orice oligarh ar putea da în judecată UE. ”Și va trebui să explicăm exact ce legătură avea acea persoană cu otrăvirea sau condamnarea lui Navalny. Dacă noi, ca UE, trebuie să respectăm statul de drept, atunci legea trebuie să se aplice tuturor”.

Bineînțeles, chestiunea conductei gazifere Nord Stream 2 a făcut obiectul conversației dintre redactorul revistei Der Spiegel și oficialul european.

Acesta a amintit că Executivul de la Bruxelles, în care el este vicepreședinte, a afirmat de mai multe ori că Nord Stream 2 nu este de ajutor pentru a contribui la diversificarea aprovizionării cu energie către Europa sau la autonomia energetică a UE. Dar Comisia nu poate împiedica firmele private să își investească banii într-un proiect industrial.

Proiectele de acest gen nu pot fi niciodată pur economice, a recunoscut oficialul. ”Există considerații geopolitice, că ne place sau nu. Și geopolitica a jucat, de asemenea, un rol în deciziile privind Nord Stream 2, ceea ce este destul de evident”.

Întrebat dacă nu i se pare că vizita la Moscova a arătat, de asemenea, că Rusia nu ia UE în serios ca actor de politică externă, Borrell a replicat că întotdeauna ambiția Moscovei a fost să negocieze bilateral cu statele membre. ”Nu trebuie să permitem ca acest lucru să se întâmple. Când ne punem în comun influența, avem o poziție de negociere mai puternică - nu numai cu Rusia”, a spus oficialul european.

Iar morala acestei povești este că, până la urmă, e bun și un duș rece, așa cum a fost vizita ratată de la Moscova, pentru ca statele membre să înțeleagă că împreună sunt mai puternice decât luate separat.

Dar aici, cheia nu se află la Bruxelles, nici în cabinetul Înaltului reprezentant, ci la Berlin, la Paris și în alte capitale.

 

Ascultați rubrica ”Eurocronica”, cu Ovidiu Nahoi, în fiecare zi, de luni până vineri, de la 8.45 și în reluare duminica, de la 15.00, numai la RFI România

Toate Eurocronicile lui Ovidiu Nahoi: http://www.rfi.ro/tag/eurocronica

 
Eurocronica din 1 martie 2021