Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Fostul premier spaniol Mariano Rajoy, acuzat de primirea ilegală a unor bonusuri financiare

mariano rajoy.jpg

Sursa imaginii: 
france24.fr

Conform unui fost trezorier al formaţiunii sale politice, Partidul Popular – politicianul iberic ar fi încasat ilegal bonusuri financiare înainte de a prelua guvernul în 2011, anunță AFP.

Luis Barcenas – administrator al PP în perioada 1990-2008, apoi trezorier până în 2009, este personajul-cheie în această afacere de corupţie.

Tribunal care judecă dosare de acest tip în procesul deschis la Audienţa Naţională a afirmat că printre beneficiarii acestor plăţi figurau, printre alţii, Mariano Rajoy, alte şapte personalităţi care au deţinut funcţii importante în Partidul Popular sau portofolii ministeriale, întâi în guvernul José Maria Aznar (1996-2004), apoi în cel condus de Mariano Rajoy (2011-2018).

Conform lui Luis Barcenas, aceste viramente aveau drept scop să le permită oficialităţilor respective să menţină în interiorul guvernului acelaşi nivel de remunerare ca al deputaţilor PP şi ca ei să cumuleze salariul de ales şi sporul de reprezentare.

Mariano Rajoy, care a respins aceste acuzaţii, urmează să fie audiat în calitate de martor în timpul acestui proces prevăzut să dureze până în luna mai. El va evita totuşi o confruntare delicată cu Luis Barcenas, şeful completului de judecată respingând această cerere a avocaţilor fostului trezorier al PP.

Instanța spaniolă a stabilit deja, în cadrul unui alt proces, că PP a primit donaţii nedeclarate vreme de decenii şi a oferit în schimb contracte publice unor oameni de afaceri. Partidul Popular a fost amendat, iar Barcenas şi alţi foşti politicieni şi oameni de afaceri au primit pedepse cu închisoarea.