
Politică
Ce se află în spatele miilor de acte oficiale aruncate într-o hală de fosta administrație din Constanța
constanta.jpg

Pare caragialesc să pierzi sau să faci pierdută nu o scrisoare, ci o tonă de documente oficiale, multe având de-a face cu proprietăți și terenuri din Constanța...Procedural, orice primărie poate clasa documente, nimic în neregulă, dar, explică la RFI avocatul Dumitru Dobrev, pentru aceasta procedurile sunt clare : secretarul general al primăriei organizează comisii care evaluează ce documente se păstrează în instituție, ce documente se trimit la arhivele de stat și ce documente ”se topesc”, adică se pot da la o parte. În cazul de față, procedura nu a fost respectată și actuala administrație ia în calcul o plângere penală pe numele fostului secretar general și pe numele angajaților Direcției Patrimoniu și Cadastru. Primarul liberal Vergil Chițac a scris pe Facebook că povestea e însă probabil mai gravă de atât : ”Oare a încercat cineva să șteargă urmele celor 20 de ani de administrație roșie? ”. La RFI, jurnalista Andreea Pavel de la Info Sud Est, de la care a ajuns în presă scandalul, spune că actualul edil exploatează politic situația. Totuși, actuala conducere e îndreptățită și trebuie să afle cine și de ce a aruncat acele documente. Ce e bizar este că presa locală, care încearcă să investigheze o serie de retrocedări cu iz penal, a fost sistematic refuzată de fosta administrație pe motiv că…nu există acte…”Noi jurnaliștii lucrăm foarte mult cu legea 544 din 2001 privind liberal acces la informații, prin care cerem documente de la instituții. Nu mi s-a întâmplat doar o dată ci de mai multe ori să cer documente de la Primăria Constanța iar instituția să îmi spună că nu există în arhivă”, spune jurnalista. Erau și acte de propritate? ”Mai ales, pentru că noi am documentat foarte mult în ultima perioadă zona de imobiliare, de tranzacții și de retrocedări. Celebrul dosar al retrocedărilor, în care Radu Mazăre a fost condamnat la nouă ani de închisoare alături de alți 27 de funcționari din primăria Constanța, nu reprezintă doar terenurile de care noi știm din instanță. Retrocedările au continuat și după 2008 când se termină cred ancheta procurorului…După, mai sunt 12-13 ani până în present în care retrocedările au mers pe bandă rulantă iar noi avem investigații în curs pe acest subiect și am cerut de multe ori Primăriei Constanța documente – acte de proprietate, dispoziții de primar - și la multe dintre cereri am primit răspuns că nu există documentele respective și iată că…Noi, ca jurnaliști, avem nu numai motive dar și obligația să avem motivele pentru care documentele acelea au ajuns acolo”, îmi explică jurnalista Andreea Pavel.
Dar se poate deschide și o anchetă penală, dincolo de cea administrativă? Depinde ce va găsi primăria la un audit juridic, explică la RFI avocatul Dumitru Dobrev. Aceasta spune că, spre exemplu, se pare că între actele aruncate la grămadă, o parte distruse de mucegai, s-ar afla și contracte de concesiune. Dacă se va confirma, atunci penalul ar putea interveni pentru că e vorba de interesele unei instituții de stat caretrebuie să concesioneze în avantajul său proprietățile și nu poate clasa contractele de concesiune. ”Nu spun că asta este situația dar se bănuie că sunt contracte de concesiune încheiate pe prețuri derizorii…Pe 25 de ani, pe 40 de ani, în timpul erei Mazăre, să zicem...Nu știm sigur dar presupunem…Dacă dă peste ele Curtea de Conturi și vede că nu s-au respectat niște procedure, nu s-au evaluat niște bunuri, redevența, renta care se plătește statului nu e la nivelul la care ar trebui ci sunt niște sume din acestea de trei lei, atunci s-ar putea ca Curtea de Conturi să facă niște rapoarte în care să spună primarului să tragă la răspundere persoanele responsabile și să le ceară banii pe care i-a pierdut unitatea administrative teritorială prin încasarea unor redevențe derizorii”, spune la RFI avocatul Dumitru Dobrev.
Și el amintește că dosarul în care a fost condamnat fostul primar Radu Mazăre privea retrocedările făcute ilegal dar dosarul a acoperit doar o perioadă. Dumitru Dobrev spune că, din nou, parchetul poate fi sesizat de actuala conducere a primăriei dacă între acte se numără și unele având legătură cu retrocedarea numeroaselor terenuri din Constanța. ”Constanța, când am luat-o noi la 1878, după Războiul de Independență, se întindea un pic mai încolo de piața Ovidiu, cam până unde este Curtea de Apel acum. Statul român s-a trezit cu câteva zeci de mii de hectare care au ajuns pe mâna lui Kogâlniceanu, a multor învârtiți…Să știți că erau corupți și pe vremea aia…Vă dați seama, dacă cumva vreun boier din aceia sau un învârtit interbelic, un samsar, a murit fără urmași și avea să zicem 20 de hectare, și noi inventăm un moștenitor out of the blue, la comisia de aplicare a legii 10, nu putem după aia să dăm terenul cui vrem noi, pe faleză sau cine știe pe unde…Acesta este motivul pentru care DNA i-a luat urma lui Mazăre și din cauza asta au ajuns la pușcărie, Mazăre și niște notari și niște samsari”, amintește avocatul Dumitru Dobrev. Cu alte cuvinte, s-ar putea deschide o mică Cutie a Pandorei…Cert este că actuala administrație a salvat de la ”topire” 119.909 dosare, 1049 bibliorafturi, 1016 volume, 65 pachete și 124 cutii și că din cele 823 bibliorafturi provenite de la Direcția de Patrimoniu, 746 s-au întors în fondul arhivistic active, adică unde le este locul și nu într-o hală abandonată, fapt interesant, închiriată de fosta administrație de la societatea locală de transport care habar nu avea, după cum susține conducerea, că s-a transformat în arhivă neoficială.