Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Siria: De ce nu se face auzită vocea opoziției? (analiză France24)

siria.png

Nasr Al-Hariri, șeful delegației opoziției siriene la negocierile intermediate de ONU (dreapta imaginii) dă mâna cu șeful diplomației ruse, Serghei Lavrov, Moscova, ianuarie 2018
Image source: 
© Alexander Zemlianichenko, AP via France24

Eșecul este clar pentru opoziția siriană, care după zece ani de la începerea conflictului din Siria, în ciuda eforturilor, nu a reușit să se poziționeze ca o alternativă, nici să slăbească regimul președintelui Bashar al-Assad. Marginalizată de proprii susținători străini, înșelată de Damasc și împărțită în mai multe curente, în cele din urmă nu a influențat niciodată cursul evenimentelor.

Mereu încurcate în interminabile negocieri cu regimul sirian și marginalizate de proprii susținători străini, grupurile de opoziție siriene nu au reușit să-l înfrunte pe Bashar al-Assad, nici la zece ani de la începerea conflictului sirian.

Mai rău, deși nimeni nu pare a fi în stare să-l îndepărteze de la putere pe președintele sirian, victorios pe teren militar grație intervențiilor aliaților săi ruși și iranieni, opoziția aflată în  exil nu va fi reușit să îndeplinească niciuna dintre așteptările populației care s-a mobilizat împotriva regimului din martie 2011.

Retrogradată din 2014 pe planul secundar al atenției occidentale, mult mai puțin presată să ceară plecarea lui Bashar al-Assad după complicarea mersului războiului și ascensiunea grupurilor jihadiste în Siria, cum ar fi organizația Statului Islamic (OEI), aceasta pare chiar să nu fi avut niciodată o voce cu adevărat.

"Chiar mai mult decât ieri, astăzi vocile opoziției siriene din păcate nu mai au un cuvânt de spus în Siria, deoarece nu mai au nicio influență și nu reprezintă nicio amenințare pentru regimul din Damasc", a declarant pentru canalul de televiziune francez France 24, Ziad Majed, profesor la Universitatea Americană din Paris și unul dintre autorii cărții „În capul lui Bashar al-Assad”, publicată de Actes Sud.

 

Lipsa reprezentativității și a conducerii

„Opoziția politică ar trebui să fie vocea poporului, care se ridicase curajos într-o țară blocată de regim; dar nu este cu adevărat reprezentativă și nu a reușit niciodată de-a lungul celor zece ani care s-au scurs să se fi organizat pe deplin și nici să își fi unit rândurile pentru a influența cursul evenimentelor ", spune la rândul său Antoine Mariotti, jurnalist la France 24 și autor al cărții "La Honte de l'Occident - Les Coulisses du fiasco syrien ", publicat pe 11 martie la edițiile Tallandier.

Potrivit lui Ziad Majed, era de așteptat ca opoziția din Siria să fie ceva structurat și organizat pentru a apăra interesele și drepturile poporului sirian. Cu toare acestea, în ciuda așteptărilor, lipsa de conducere și reprezentativitate - mișcările kurde, care au urmat- au dus la transformarea discursul său în ceva de neînțeles în interiorul țării.

„Din 2012, intelectualii care se opun regimului lui Bashar al-Assad și activiștii revoluției siriene au încetat să mai considere opoziția în exil oficială ca fiind reprezentanți ai acestora sau ai cauzei siriene. Din cauza represiunii barbare a regimului care a căzut asupra lor, au considerat că prioritatea lor a rămas căderea lui Bashar al-Assad și, prin urmare, au preferat să se abțină de la un conflict de legitimitate împotriva acestei opoziții ", explică profesorul.

Contrar a ceea ce am văzut în rândul palestinienilor cu Yasser Arafat sau la sud-africani cu Nelson Mandela, niciun lider nu s-a impus în fruntea opoziției siriene, susține Ziad Majed. Tot el precizează că „Regimul lui Bashar al-Assad nu este străin de acest lucru, deoarece el a înțeles foarte bine că este necesar să blocheze cu orice preț întărirea opoziției, prin eliminarea tuturor celor care au potențialul de a juca un asemenea rol în interiorul țării".

Profesorul universitar amintește ca exemplu asasinarea lui Mechaal Tamo, un politician kurd foarte implicat în revoluția siriană, precum și seria de eliminări a liderilor care începeau să apară la nivel de mobilizare pașnică împotriva regimului, cum ar fi Ghiyath Matar și Yahya Charbaji, sau dispariția în 2013 a lui Fayek al-Mir, o figură a stângii seculare.

„Alți opozanți au dispărut de câțiva ani, cum ar fi avocatul Razan Zeitouneh și colegii ei de călătorie, în timp ce se aflau în zone controlate de opoziție”, amintește el făcând referire la ciocnirile  interne din lagărul anti-Assad. Pe de altă parte, din cauza ferocității represiunii, alți oponenți au fost obligați să părăsească țara și să lucreze din exil, ceea ce a provocat o slăbire în timp a influenței lor.

O opoziție oficială desprinsă de realitatea din teren

Potrivit lui Ziad Majed, „distrugerea câmpului politic care renăștea în Siria grație răscoalei din 2011” a lăsat loc liber opoziției din străinătate, compusă în special din Frăția Musulmană și membri ai curentelor islamiste și salafiste alungați din Siria, oponenți de lungă durată din stânga laică, intelectuali și jurnaliști exilați.

Dintre aceștia, unii au încercat să joace rolurile principale în detrimentul concurenților lor, deși nu au pus piciorul în țară de mult timp din cauza represiunii, spune Antoine Mariotti. „Desprinsă de ralitatea din teren, fără relații intermediare solide, aceștia au fost practic deconectați de Siria din 2011, ceea ce înseamnă că această opoziție din exil, pradă influențelor străine, nu a reușit niciodată să se impună în peisajul național și nici să fie capabilă să comande operațiunile militare ale grupărilor rebele”.

Mai mult: „Ar trebui să ne amintim că promisiunile încălcate și tergiversarea puterilor occidentale, în special retragerea președintelui american Barack Obama, care stabilise o linie roșie pentru regim în 2012, fără însă a lua măsuri atunci când aceasta a fost trecută cu utilizarea armelor chimice, a contribuit la discreditarea opoziției și a împins o serie de oponenți ai Occidentului dezamăgiți în brațele curentelor islamiste".

Ziad Majed crede că opoziția oficială, care pentru o vreme constituise parțial Consiliul Național Sirian, apoi Coaliția națională siriană a forțelor de opoziție și a forțelor revoluționare, a plătit prețul dezechilibrelor interne. „Divizările afișate de diferitele curente islamiste și civile, uneori în cadrul acelorași curente, și diferențele dintre arabi și kurzi au tăiat impulsul acestei opoziții și au împiedicat-o să-și stabilească legitimitatea în interiorul țării, în timp ce adversarii locali erau anihilați de regim ".

Marginalizați de proprii susținători străini

Opoziția oficială, recunoscută la sfârșitul anului 2012 de peste o sută de țări ca „singurul reprezentant al poporului sirian”, a fost, de asemenea, foarte slăbită, deoarece cadrul național al conflictului sirian s-a degradat în timp, consideră Ziad Majed.

Acest lucru este în beneficiul a patru jucători majori, și anume Rusia, Iran, Turcia și Statele Unite, care direct sau prin aliații lor controlează zonele teritoriului sirian. „Întrebarea a devenit mai complexă odată cu dezvoltarea conflictului și nu mai era doar, ca la începutul revoluției, cea a actorilor sirieni care doreau să schimbe un regim la putere încă din 1970”.

În 2011, subliniază Antoine Mariotti, „în ciuda transmiterilor de informații de către serviciile de informații străine, toată lumea a fost în mod greșit convinsă că Bashar al-Assad va cădea în câteva luni” și că opoziția va prelua rapid controlul asupra țării.

„Această perspectivă a stârnit interesele anumitor țări din regiune în căutare de influență, cum ar fi Turcia sau anumite țări din Golf care au sponsorizat inițial și apoi au recuperat grupuri de oponenți pentru a-și avansa propriile agende în detrimentul aspirațiilor populației siriene".

„Întâi coordonată de saudiți și qatari, opoziția oficială a căzut în poala Turciei, care controlează direct sau indirect o mare parte a teritoriilor care sunt încă dincolo de controlul Damascului și Moscovei și care orchestrează toate acțiunile opoziției oficiale”, subliniază Ziad Majed. ”În sfârșit, la fel ca regimul din Damasc care este controlat de aliații săi ruși și iranieni, aceasta nu este altceva decât un paravan în serviciul intereselor Ankarei".

O recuperare în privința apărării drepturilor poporului sirian, din păcate nu mai este subiectul principal al discuțiilor din timpul rundelor de negocieri dedicate Siriei, susține Ziad Majed.

La sfârșitul anului 2015, Consiliul de Securitate a adoptat în unanimitate rezoluția 2254, indicând că un proces politic condus de sirieni și facilitat de ONU ar trebui să instituie, „în termen de șase luni”, „o guvernare credibilă, incluzivă și non-sectară”.

Tot în cadrul acestei rezoluții, urma să fie stabilit un calendar, modalitățile de institire a unei noi Constituții și alegeri „libere și corecte” organizate „în termen de optsprezece luni”, sub supravegherea ONU.

Cu toate acestea, astăzi, negocierile de la Geneva sub egida ONU și același așa-numit proces de la Astana, pus în mișcare de Moscova pentru a parazita Națiunile Unite, dar paralizate de disputele dintre Iran și Turcia, sunt blocate, deși opoziția făcuse efortul de a-și înlătura divizările, la șase ani de la începerea conflictului sirian.

 Astfel, Înaltul Comitet pentru Negocieri (HCN), „Grupul Cairo” sau „Grupul Moscovei” „și-au unit rândurile în 2017 pentru a forma o delegație unică la negocierile cu regimul. Fără rezultate.

În realitate, în fața unei opoziții marginalizate, regimul s-a prefăcut pur și simplu că îl ia în considerare și i-a făcut pe oameni să creadă că este dispus să joace jocul negocierii, știind că este protejat de aliații săi ruși și iranieni", clarifică Antoine Mariotti.

 

„Un nou tip de opoziție”

Potrivit lui Ziad Majed, la zece ani de la revolta din 2011, „ne rămâne doar ceea ce a rezultat din ruinele Siriei, și mai ales în străinătate, adică o anumită societate civilă siriană și un nou tip de opoziție, care poate fi văzut prin procesele aflate în desfășurare în Germania și care se vor deschide în mai multe țări europene contra crimelor comise de regim împotriva umanității, dar și prin viața culturală și producția intelectuală ".

La 24 februarie, Înalta Curte Regională de Justiție din Koblenz, Germania, l-a condamnat la patru ani și jumătate de închisoare pe Eyad al-Gharib, membru al serviciilor de informații siriene, pentru „complicitate la crime împotriva umanității”. Acest proces a fost primul din lume care a analizat abuzurile atribuite regimului lui Bashar al-Assad.

Dacă nu are nicio influență politică și nu își face iluzii cu privire la capacitatea sa de a schimba regimul din Siria, continuă el, această societate civilă opusă Damascului își marchează prezența în lupta legală împotriva impunității, precum și în cercetarea intelectuală care vizează păstrarea amintirii revoluției din 2011.

Și pentru a încheia: „E în folosul lor să  câștige războiul împotriva regimului și a intermediarilor lui și să împiedice în numele realpolitikului normalizarea relațiilor cu Bashar al-Assad, pentru a nu lăsa nepedepsite crimele sale”.

 

Traducere de Magdalena Savitchi, după France24