Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Alegerile din Țările de Jos: de ce sunt importante pentru Europa

mark_rutte_bun.png

Premierul olandez Mark Rutte în timpul campaniei electorale, martie 2021
Sursa imaginii: 
Reuters via rfi.fr

S-au încheiat alegerile legislative din Țările de Jos și sondajele dau drept câştigător partidul liberal-conservator condus de Mark Rutte, premier în funcţie din 2010.

Acesta a obținut, conform estimărilor actuale, circa 36 de locuri din cele 150 ale parlamentului. Social-liberalii din partidul D66 ar obține 24 iar Partidul Libertății, de extremă dreapta, condus de Geert Wilders, mizează pe 17 locuri.  Dar, dat fiind cuprinzătorul sistem electoral al țării, mult mai multe partide vor obține reprezentare în adunarea legislativă.

Alegerile s-au ținut pe parcursul a trei zile, pentru a încuraja participarea, în condițiile restricțiilor impuse de pandemie.

Unele secţii de votare au fost organizate în locuri cel puţin neobişnuite, cum ar fi hoteluri, gări, săli de sport sau centre de testare COVID, ba chiar și la Muzeul Van Gogh, după cum remarcă Agenția Mediafax. Iar rezultatul s-a văzut: o participare record, de peste 82%.

Câteva remarci politice merită făcute pentru această țară de 17 milioane de locuitori, membru fondator al Uniunii Europene și unul dintre cei mai mari comercianți ai lumii. Pentru că Țările de Jos s-au dovedit a fi, nu odată, senzorul care indică temperatura politică a Europei.

Acum patru ani, de exemplu. Atunci, alegerile legislative olandeze au fost primele dintr-un stat membru important desfășurate după cele două șocuri care zguduiseră Europa: Brexitul și alegerea lui Donald Trump.

Mulți preziceau că valul va continua cu Țările de Jos , însă nu a fost așa - extrema dreaptă a realizat un scor modest și Mark Rutte a rămas premier. Iar tendința avea să fie confirmată apoi în Franța, Germania și, în cele din urmă, la alegerile europene din 2019. Acel tsunami al extremei drepte nu s-a produs.

Acum, extrema dreaptă a obținut un bun rezultat cumulat, cu un total de 29 de locuri, dar aceasta pe baza creșterii a două formațiuni mai mici, în timp ce principalul partid de această orientare, al lui Geert Wilders, a obținut rezultate mai slabe decât acum patru ani.

Mark Rutte va rămâne, cel mai probabil, în fruntea guvernului, în pofida unei gestionări discutabile a crizei sanitare dar și a recentului scandal în care zeci de mii de familii au primit, în mod greșit, decizii de impunere din partea fiscului olandez. Aceasta a dus la demisia guvernului, care a continuat, până la alegeri, ca interimar.

În plus, alegerile au fost precedate de numeroase proteste împotriva măsurilor sanitare, adesea încheiate cu violențe.

În cele din urmă, alegerile au arătat o dorință majoritară de continuitate, cu toată scăderea de popularitate înregistrată în ultimele săptămâni, pe fondul unui sprijin tot mai slab pentru măsurile sanitare.

Profitând de scorul foarte bun obținut de social-liberali, Mark Rutte are șanse foarte mari de a construi o coaliție care să-i confere un nou mandat. Și astfel, să devină cel mai longeviv șef de guvern din istoria țării.

 

Ascultați rubrica ”Eurocronica”, cu Ovidiu Nahoi, în fiecare zi, de luni până vineri, de la 8.45 și în reluare duminica, de la 15.00, numai la RFI România

Toate Eurocronicile lui Ovidiu Nahoi: http://www.rfi.ro/tag/eurocronica

 
Rubrica Eurocronica din 19 martie 2021