Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Sondaj: românii își mențin un sprijin puternic pentru Occident

Am primit din partea companiei de sondaje INSCOP rezultatele unei cercetări care și-a propus să măsoare percepția românilor asupra Occidentului și Estului, într-o eră a dezinformării și a știrilor false.

Datele infică faptul că o majoritate covârșitoare a românilor (81%) este de părere că România trebuie să aleagă direcția Vest (adică UE, SUA, NATO) , în timp ce doar 10% consideră mai potrivită o orientare spre Rusia și China).

De asemenea, peste 60% dintre cei chestionați consideră că aderarea României la Uniunea Europeană a adus mai degrabă avantaje, în timp ce 35%  susțin contrariul.

Autorii sondajului precizează că persoanele care consideră că aderarea României la Uniunea Europeană a adus mai degrabă avantaje sunt cu precădere cele sub 45 de ani, cu un nivel de educație ridicat și cu un venit mai ridicat. De asemenea,  locuitorii din București și din orașele cu peste peste 90 mii de locuitori.

Foarte interesantă a fost întrebarea dacă, în calitate de stat membru, România trebuie să respecte regulile Uniunii Europene, chiar și atunci când îi sunt afectate interesele naționale, și chiar cu riscul de a-și pierde poziția de stat membru al UE. Ei bine, 64% dintre cei chestionați sunt de accord cu această opțiune și numai 32% spun că regulile europene trebuie respectate oricum.

Peste 77% consideră că Uniunea Europeană nu ar trebui să se destrame în următorii ani și peste 66% sunt convinși că, în cazul unei agresiuni, Alianța Atlantică va sări în ajutorul României.

De altfel, trei sferturi dintre ei consideră că existența unor baze militare americane în România ar ajuta la apărarea țării în cazul unei agresiuni externe, în timp ce 20% își exprimă dezacordul – printre aceștia din urmă, spun autorii sondajului, îi găsim mai ales pe cei cu educație primară și cu venituri reduse.

Peste 71% dintre cei intervievați, sunt de părere că SUA au mai degrabă o influență pozitivă asupra României, în timp ce aproape  17% apreciază că Rusia are mai degrabă o influență pozitivă.

61,7% dintre români consideră că, de-a lungul timpului, Rusia a făcut mai mult rău României, în timp ce 19% cred că a făcut mai mult bine.  Și tot 19% nu știu sau nu răspund la această întrebare.

Și iarăși, aici, câteva dintre explicațiile autorilor sunt demne de remarcat. De exemplu, cei peste 60 de ani consideră în mai mare proporție că Rusia a făcut mai mult rău României, de-a lungul istoriei, în timp ce tinerii sub 30 de ani cred într-o măsură mai mare decât alții că Rusia ne-a făcut bine.

Putem observa aici că experiențele personale sunt importante. La fel cum ar trebui să remarcăm influența rețelelor de socializare și a dezinformării care vine prin acestea.

Totuși, vestea bună este că, în pofida valului dezinformării, susținerea românilor față de Occident rămâne, pe ansamblu, una solidă.

Pe de altă parte, subiecte care pot aduce în discuție interesul național au șanse de a fi speculate pentru a crește diviziunile.

La fel cum există un bun teren de acțiune pentru mesajele anti-occidentale, în rândul categoriilor marginalizate, persoanelor cu venituri mici, cu niveluri de educație reduse sau din mediul rural și urbanul mic.

Adică exact acele categorii lăsate în urmă de progresul general al României din ultimele două decenii, inclusiv din cauza unei dezvoltări inegale și adâncirii discrepanțelor dintre regiuni sau dintre urban și rural. Iar aceste cifre ar trebui să dea de gândit oricărui guvern.

Sondajul de opinie a fost realizat de INSCOP Research în parteneriat cu Verifield la comanda think-tank-ului STRATEGIC Thinking Group (www.strategicthinking.ro) în cadrul unui proiect de cercetare sprijinit de The German Marshal Fund of the United States și finanțat de Black Sea Trust for Regional Cooperation prin True Story Project (www.truestoryproject.ro).

Sondajul poate fi consultat AICI

 

 

Ascultați rubrica ”Eurocronica”, cu Ovidiu Nahoi, în fiecare zi, de luni până vineri, de la 8.45 și în reluare duminica, de la 15.00, numai la RFI România

Toate Eurocronicile lui Ovidiu Nahoi: http://www.rfi.ro/tag/eurocronica

 
Rubrica Eurocronica din 23 martie 2021