Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Cel mai prost moment în relațiile UE – China, de la Tienanmen încoace

ue_china.png

Image source: 
AFP / Arhivă

Un vânt rece adie în relațiile dintre Europa și China. La începutul acestei săptămâni, Uniunea Europeană a aprobat sancționarea a patru oficiali chinezi implicați în conducerea lagărelor în care au fost trimiși sute de mii de uiguri. Este pentru prima dată de la masacrul din Piața Tienanmen, din iunie 1989, când Uniunea Europeană impune sancțiuni Chinei.

Reacția Beijingului nu s-a lăsat așteptată. Ministerul chinez de externe a cerut Uniunii Europene să-și ”repare greșeala”, spunând că acuzațiile ”se sprijină doar pe minciuni şi dezinformare, ignoră şi deformează faptele”.

Apoi, China a  anunţat luni sancţiuni împotriva a zece cetăţeni ai Uniunii Europene şi a patru entităţi europene, sub acuzaţia că au afectat grav suveranitatea şi interesele chineze legate de regiunea Xinjiang.

Printre persoanele sancționate se numără și mai mulți europarlamentari din grupurile PPE, socialist (S&D), Renew Europe și Verzi. Imediat, președintele Parlamentului European, David Sassoli, și-a manifestat solidaritatea cu colegii puși pe lista neagră de către partea chineză.

După cum remarcă Politico, în mod curios, Beijingul a pus pe lista celor sancționați și Comitetul politic și de securitate al Consiliului, format din cei 27 de ambasadori ai statelor membre în capitala europeană, dar încă nu este încă clar dacă diplomații înșiși sunt afectați.

De asemenea, grupurile de reflecție consultate frecvent de oficialii europeni au fost victime ale sancțiunilor.

Această furtună izbucnită, parcă, din senin, poate schimba total atmosfera dintre Europa și China, după ce sfârșitul anului 2020 adusese finalizarea unui accord cuprinzător de investiții ce părea să deschidă o nouă eră.

Iar europenii sunt de-a dreptul șocați de reacția chineză, pe care o consideră disproporționată, în condițiile în care Statele Unite au recurs la sancțiuni și mai drastice. Washingtonul a descris ceea ce se întâmplă în regiunea Xinjiang drept genocid și a impus sancțiuni economice. Uniunea Europeană, în schimb, nu a mers atât de departe și a preferat sancțiuni mai atent calibrate.

Ceea ce nu a scutit Europa de reacția nervoasă a Chinei, iar acum europarlamentarii amenință că vor respinge cererea de ratificare a acordului de investiții.

Situația s-a repercutat și la nivel de capitale. Premierul Țărilor de Jos, Mark Rutte a calificat măsura Chinei drept ”un răspuns complet nejustificat la măsurile luate în cadrul regimului sancțiunilor UE în domeniul drepturilor omului”. 

Franța a declarat că-l va convoca pe ambasadorul chinez . Iar ministrul german de externe Heiko Maas a precizat : „Sancționăm oamenii care încalcă drepturile omului, nu parlamentarii, așa cum s-a făcut acum de partea chineză. ”

Să mai spunem că, la București, Guvernul are pe agendă excluderea companiilor din China de la licitațiile pentru infrastructură. Aceasta, la puțin timp după ce, într-un gest politic cât se poate de relevant, a trimis un reprezentant de rang inferior la forumul 17+1, Europa Centrală – China.

Dar nu toți europenii par să fie pe aceeași lungime de undă.

Liderul ungar Victor Orban, de exemplu. La același forum, acesta s-a dovedit foarte curtenitor cu partea chineză și, într-un semn de frondă la adresa colegilor europeni, s-a vaccinat cu un produs chinezesc, neaprobat de Agenția Europeană a Medicamentului.

 

Ascultați rubrica ”Eurocronica”, cu Ovidiu Nahoi, în fiecare zi, de luni până vineri, de la 8.45 și în reluare duminica, de la 15.00, numai la RFI România

Toate Eurocronicile lui Ovidiu Nahoi: http://www.rfi.ro/tag/eurocronica

 
Rubrica Eurocronica din 24 martie 2021