Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Coronavirus UK: Călătoriile în străinătate interzise până pe 30 iunie

interdictie_de_calatorie.jpg

Restricții de călătorie în străinătate
Începând cu 29 martie călătoriile din Anglia în străinătate vor fi interzise fără un motiv prevăzut de lege
Sursa imaginii: 
www.gov.uk

Călătoriile din Anglia în străinătate fără un motiv prevăzut de lege sunt interzise și pot fi sancționate cu o amendă de 5000 de lire începând cu luni 29 martie. Măsura a fost adoptată de parlament pentru a combate răspândirea Coronavirus.

Camera Comunelor a parlamentului britanic a aprobat proiectul de lege al guvernului care introduce restricția călătoriilor din Anglia în afara Regatului Unit pe timp de maximum trei luni.

Legea prevede motivele de exceptare de la interdicție:

  • Călătoriți în zona de călătorie comună (Republica Irlanda, Insula Man, Insulele Canalului Mânecii
  • Unde este necesar pentru muncă
  • Pentru studiu în afara Regatului Unit
  • Pentru acțiuni de voluntariat sau de caritate
  • Sportivi de elită - pentru antrenamente sau competiții
  • Pentru a îndeplini o obligație legală
  • Pentru a solicita asistență medicală sau programări
  • În scopul mutării rezidenței sau vizionării unei case de cumpărat sau închiriat
  • Prezența la nașterea unui copil la cererea mamei
  • Pentru a vizita pe cineva într-un ospiciu sau o casă de îngrijire - dar numai prieteni apropiați și familie
  • Pentru a vizita pe cineva care este pe moarte - numai prieteni apropiați și familie
  • Pentru a participa la o înmormântare
  • În scopuri de îngrijire a copiilor
  • Căsătorie în afara Marii Britanii
  • Contact cu frații pentru copiii în îngrijire
  • Cine nu locuiește permanent în Marea Britanie și merge acasă

Persoanele din Anglia care călătoresc în afara Regatului Unit vor trebuie să completeze un formular (care poate fi descărcat aici). Încălcarea legii se sancționează cu amendă de 5000 de lire sterline.

Legea expiră pe 30 iunie, dar ministrul de interne trebuie să revadă restricțiile prevăzute de lege până pe 12 aprilie cel mai târziu și apoi la fiecare 35 de zile.

Situație agravată în Europa

Potrivit calendarului stabilit de guvern călătoriile în străinătate nu erau permise oricum înainte de 17 mai și prevederile acestei legi pot fi suspendate înainte de 30 iunie.

Boris Johnson
Boris Johnson speră că va putea da mai multe detalii despre restricțiile de călătorie în străinătate pe 5 aprilie
Sursa imaginii: 
Sky News

Am auzit deja că există și alte țări europene în care boala este în creștere, astfel încât lucrurile cu siguranță par dificile pentru moment, dar vom putea spune mai multe, sperăm în câteva zile, cu siguranță sper să spun mai multe până pe 5 aprilie ", a declarat prim ministrul Boris Johnson.

Cu toate acestea, mai mulți miniștri și experți au avertizat că frontierele ar trebui să rămână închise pentru Europa în această vară din cauza înmulțirii cazurilor Covid și a distribuirii  lente a vaccinurilor pe continent.

Reglementările sunt valabile doar pentru Anglia (unde locuiește 85% din populația Regatului Unit), Scoția, Țara Galilor și Irlanda de Nord au propriile reglementări, dar în acest domeniu nu au fost încă adoptate.

Începând din 29 martie se ridică carantina în Anglia, iar din 12 aprilie vor fi redeschise și toate magazinele ne-esențiale.  

 
Ascultați relatarea corespondentului RFI la Londra, Petru CLEJ