Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Comisar european: Imunitatea de grup ar putea fi atinsă la jumătatea lunii iulie

Termenul a fost înaintat de comisarul european pentru piaţa internă. Comisarul european a reiterat în emisiune poziţia Comisiei în ce priveşte livrările de vaccin AstraZeneca, aflate în centrul unui diferend Londra-Bruxelles, spunând că „atât timp când AstraZeneca nu-şi îndeplineşte obligaţiile (faţă de UE), tot ce este produs pe teritoriul european este destinat europenilor”.

 

Thierry Breton a fost invitat în cadrul unei emisiuni pe posturile RTL-Le Figaro-LCI ocazie cu care a declarat că acelerarea livrărilor de vaccinuri permite Europei să vadă "lumina de la capătul tunelului", în pofida celui de-al "treilea val" al noului coronavirus care continuă să se răspândească prin Europa.

„Avem capacitatea de a produce şi livra pentru concetăţenii noştri europeni cele 360 de milioane de doze prevăzute până la finele trimestrului doi şi cele 420 de milioane necesare pentru a începe să vorbim despre acea imunitatea colectivă şi a o atinge”, a adăugat Breton.

Oficialul a susţinut în cursul săptămânii trecute că Europa ar putea ajunge la imunitatea colectivă până pe 14 iulie.

„Lumina de la capătul tunelului se vede”, a insistat comisarul european, care a mai apreciat că „mai e nevoie de câteva săptămâni pentru a limita propagarea virusului şi în acelaşi timp să se vaccineze foarte substanţial”.