Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Tehnocrația premierului Cîțu în vremea pandemiei

citu_guvern.jpg

1 iunie, este data la care va incepe „revenirea la normalitate” , anunta premierul Florin Citu.
1 iunie, este data la care va incepe „revenirea la normalitate” , anunta premierul Florin Citu.
Image source: 
gov.ro

În contextul protestelor de duminică seară, din mai multe orașe, în cadrul cărora oamenii și-au arătat nemulțumirea față de restricțiile sanitare, premierul Florin Cîțu le transmite oamenilor că pot manifesta cât timp nu încalcă legislaţia. Pe de altă parte, șeful guvernului spune că e pregătit să asculte şi opinia specialiştilor, care nu au culoare politică, ca să vedem care sunt cele mai bune măsuri pentru sănătatea românilor. 

 Până însă ca guvernul să stea la masă cu Alexandru Rafila sau Adrian Streinu Cercel, medici care au devenit membri PSD, invitarea lui Raed Arafat la şedinţa conducerii  PNL a împărțit taberele în interiorul formațiunii.

 În timp ce deputatul PNL Florin Roman consideră că a fost o eroare politică majoră invitarea secretarului de stat, pentru ca se induce ideea că liberalii se asociază cu măsurile restrictive luate de seful DSU, colegul de partid, Dan Vîlceanu apreciază că este foarte utilă prezenţa secretarului de stat Raed Arafat pentru că a explicat de ce a fost necesară înăsprirea restricţiilor.

Jurnalistul Sebastian Zachmann, realizatorul emisiunii Insider politic de la Prima TV, crede că asistăm la o schimbare de strategie politică a premierului care își crează imaginea unui lider echilibrat și echidistant într-un momet de tensiune politică, dublată de criza sanitară:

”Este o schimbare de strategie politică după ce, săptămâna trecută, același premier îi acuza pe unii oameni de terorism, pe cei care îndeamnă la nevaccinare. O declarație care a stârnit reacții negative, cel puțin în mediul virtual, a fost o afirmație ușor deplasată a premierului. Și iată, după câteva zile, premierul Cîțu își schimbă complet abordarea și pozează într-un lider politic echilibrat, echidistant, împăciuitor, un mediator între cele două mari tabere din societate, pe de o parte vacciniștii și ceilalți care sunt împotriva imunizării. “

 
Jurnalistul Sebastian Zachmann, realizator Insider politic de la Prima TV