Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Încă un război în Ucraina? SUA avertizează Rusia să nu repete invazia din 2014

donbass.jpg

Tancuri ucrainiene în regiunea Donbass, noiembrie 2018
Image source: 
Gleb Garanich, Reuters via France 24

SUA avertizează că Rusia va suporta costuri și consecințe, dacă va interveni din nou militar în Ucraina, așa cum s-a întâmplat în 2014 la anexarea Crimeei. Washingtonul avertizează comunitatea internațională că Moscova a trimis un număr foarte mare de trupe și mașini de luptă la granița ucraineană, în timp ce Kremlinul transmite că nu se pune problema unui război. În dialogul dimplomatic s-a implicat și Turcia, Preşedintele Turciei, care a cerut să se pună rapid capăt evenimentelor "îngrijorătoare" din regiunea Donbas.

Secretarul de stat american, Antony Blinken, a avertizat că "vor exista consecinţe" în caz de "agresiune" rusă în Ucraina, exprimând "îngrijorarea" SUA cu privire la mişcările trupelor ruseşti la frontiera ucraineană, informează France Presse.

"La frontieră sunt masate mai multe trupe ruseşti decât în 2014, în timpul primei invazii" a Rusiei, a spus şeful diplomaţiei americane într-un interviu difuzat ieri la NBC.

Preşedintele Joe "Biden a fost foarte clar: dacă Rusia acţionează nesăbuit sau agresiv, vor exista costuri, consecinţe", a adăugat oficialul, fără a specifica natura eventualelor represalii.

Antony Blinken, care a discutat vineri această problemă telefonic cu omologii săi francez şi german, a subliniat că Statele Unite şi "aliaţii lor europeni au aceeaşi preocupare" în acest caz.

Anterior avertismentelor americane, Kievul şi mai multe capitale occidentale au criticat Moscova pentru că a masat trupe la graniţa ucraineană şi în peninsula Crimeea anexată în 2014, în timp ce incidentele armate cu separatiştii proruși, pe care Rusia a promis că îi va apăra, sunt aproape zilnice. Potrivit Ucrainei, Kremlinul ar putea căuta un pretext pentru a lansa o operaţiune militară de anvergură.

Rusia nu a negat aceste mişcări de trupe, dar a asigurat că nu ameninţă pe nimeni, acuzând, dimpotrivă, Kievul de "provocări" menite să "înrăutăţească situaţia de pe front".

"Desigur, nimeni nu se angajează pe calea războiului şi nimeni nu acceptă posibilitatea unui astfel de război", a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, ieri într-un interviu.

Anterior, însă, administraţia Vladimir Putin avertizase asupra riscurilor izbucnirii unui război de amploare în Ucraina, declarație urmată la scurt timp de decizia Statelor Unite de a trimite două nave militare în Marea Neagră, amintește Associated Press preluată de Agerpres.

De partea lor, ucrainienii continuă să adopte un ton prudent, Kievul subliniind că exclude orice posibilitate de a lansa o ofensivă militară împotriva separatiştilor pro-ruşi în estul ţării, unde violenţele au crescut în ultimele săptămâni.

''Eliberarea unor teritorii ocupate prin forţă va duce inevitabil la moartea unui număr mare de civili şi pierderi militare, ceea ce este inacceptabil pentru Ucraina'', a declarat comandantul forţelor armate ucrainene, generalul Rouslan Khomtchak

În disputa dintre ruși și ucrainieni a încercat să intervină în weekend și preşedintele Turciei. Recep Tayyip Erdogan a cerut să se pună capăt evenimentelor "îngrijorătoare" din regiunea Donbas, din estul Ucrainei, după o întrevedere la Istanbul cu omologul său ucrainean Volodimir Zelenski. Erdogan a adăugat că ţara sa este gata să ofere ajutorul necesar pentru detensionarea situației și pentru evitarea repetării unor confruntări precum cele din urma cu aproximativ 7 ani.

În 2014, războiul din regiunea Donbas izbucnea în urma unei revoluţii pro-occidentale în Ucraina, conflict finalizat cu anexarea de către Moscova a peninsulei ucrainene Crimeea.

Acest conflict s-a soldat cu peste 13.000 de morţi şi aproape 1,5 milioane de persoane strămutate, iar comunitatea internațională se teme acum că un scenariu asemănător s-ar putea repeta.